Un copil în vârstă de trei ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a căzut de la etaj pe geamul deschis al unei săli de biliard din municipiului Vaslui. Micuțul se juca cu un alt copil când, la un moment dat, a scăpat de sub supravegherea mamei, care juca biliard, și a căzut pe geamul deschis al încăperii. În urma impactului, copilul a suferit mai multe traumatisme, fiind solicitată intervenția unei ambulanțe la fața locului.
„Echipajul medical al SMURD deplasat la intervenție l-au stabilizat pe copil, fiind ulterior transportat la Spitalul Județean de Urgență Vaslui. Băiețelul a fost diagnosticat cu politraumatism prin cădere de la înălțime, urmând a fi supus unor investigații medicale amănunțite”, a declarat responsabilul mass-media al ISU Vaslui, Cătălin Ilie. (R.N.)