Est News

Rețeta succesului în medicina de familie, o afacere de peste 14 miliarde pe lună – Trafic cu pacienți

La Vaslui, medicii de familie care nu au suficiente persoane înscrise pe listă pot cumpăra… pacienți. Astfel de tranzacții se fac prin Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, iar o identitate se plătește cu până la cinci euro. Miza unui astfel de “schimb economic” este și ea destul de consistentă: plata per capita. Adică pentru fiecare pacient din listă, medicul de familie primește un fel de pomană fără lumânare de la stat, care se socotește în funcție de punctele alocate fiecărui pacient. Spre exemplu, în cazul unui copil de 0-3 ani sau a unei persoane peste 60 de ani, plata per capita este de 11,2 puncte. Înmulțită cu 3,73 de lei, cât reprezintă valoarea unui punct, această constantă poate aduce unui medic de familie până la 41 de lei/lună pentru un singur pacient. Conducerea Casei Județene de Asigurări de Sănătate Vaslui spun că astfel de practici nu se pot întâmpla la noi în județ. Cu toate acestea, există suficiente cazuri de pacienți “amnezici”, care au mers la medicii de familie unde se știau înscriși și au aflat cu stupoare că, într-un moment despre care ei nu-și amintesc nimic, au făcut cereri de înscriere pe listele altor medici. Unul dintre ei se pare că a mers în stare de “inconștiență” peste 30 de kilometri, aceasta fiind distanța până la cabinetul din satul la care “voluntar” s-a înscris, fără să fi locuit vreodată acolo sau fără să aibă măcar vreo rudă în respectivul cătun.

Alex SAVA

Pentru fiecare pacient care NU le trece pragul, medicii de familie primesc în jur de 26 de lei pe lună. Asta pentru că, spre desosebire de ceilalți furnizori de servicii medicale, medicii de familie beneficiază de un sistem de plată diferit. Venitul unui furnizor de servicii în medicina primară se consituie din plata per serviciu și plata per capita. Punctul de plată per serviciu a fost stabilit, pentru anul 2014-2015, la 1,83 lei. Fiecărui serviciu medical îi corespunde un număr de puncte, costul total al acestuia fiind produsul dintre numărul de puncte și constanta 1,83. La fel este și în cazul plății per capita. Fiecărui tip de pacient îi corespunde un anumit număr de puncte. Cei mai “valoroși” pacienți sunt cei cuprinși în intervalele 0-3 ani și 60^, pentru care ministerul sănătății a stabilit un punctaj de 11,2. Cum valoarea unui punct per capita este de 3,73 lei, rezultă că un medic de familie primește pentru an astfel de pacient 41,77 lei pe lună. Persoanele cuprinse în grupa de vârstă 4-59 de ani sunt cotate la 7,2 puncte, adică la 26,85 lei pe lună.

Acestor sume li se adaugă mai multe stimulente. Astfel, medicii de familie de la țară primesc un așa numit “spor de izolare”, care le indexează valoarea contractelor cu încă 20 de procente. Cu încă pe atât le cresc veniturile celor care și-au luat primariatul sau acordă și alte servicii decât cele uzuale, cum ar fi ecografiile.

Conform ultimelor date oficiale postate pe site-ul Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Vaslui, în aprilie 2014 la nivelul județului existau 175 de furnizori de servicii de medicină primară. Raportat la totalul populației județului, de 375.151 locuitori, înseamnă că acești furnizori au primit, numai la plata per capita, circa 126 de miliarde de lei vechi pe lună, în cazul unui punctaj mediu de 9.

Pacienți cu memorie afectată

Listele cu pacienți se depun la CJAS Vaslui, instituție care efectuează și plățile către medicii de familie. În cazul în care doi medici de familie raportează același pacient, în mod clar unul dintre ei nu va primi bani pentru respectiva identitate. Asta pentru că toate datele primite de la medicii de familie sunt introduse în Sistemul Informatic Unic Integrat, un porgram electronic care, printre multe altele, detectează și dublurile de pacienți.

În ultima perioadă, mai mulți medici de familie au avut supriza să fie anunțați oficial de CJAS că instituția nu poate efectua plata pentru un anumit număr de pecienți, deoarece aceștia apar în evidențele altor medici, la care s-au înscris voluntar. Sunt medici cărora le-au fost refuzați la plată chiar și câteva zeci de pacienți. În mod normal, acest lucru nu ar fi ieșit din comun. Orice cetățean al României – asigurat sau nu – are dreptul să opteze pentru funizorul de servicii medicale primare. Înscrierea la medicul de familie se face în baza unei cereri și a actului care atestă calitatea de asigurat. Dar sunt cazuri de vasluieni care s-au trezit că trebuie să meargă la alt medic decât la cel la care s-au înscris voluntar. Unii dintre ei sunt în evidențe cu boli cronice și trebuie să-și reînoiască prescripțiile periodic.

M-am dus la medicul de familie să-mi iau rețeta și mi s-a spus de acolo că trebuie să merg la alt medic, că nu mai sunt înscris acolo. Dar eu nu m-am dus nicăieri în altă parte”, povestește unul dintre ei.

Un alt „pacient amnezic” a avut parte de o întâmplare de-a dreptul comică.

M-am dus la doctor pentru un bilet de trimitere. De ani de zile merg la același doctor, în Vaslui. De la cabinet mi-au spus că nu mai sunt pe liste acolo ci să sunt la un medic, într-o comună în care nu am fost niciodată. Nu am pe nimeni acolo și nu am făcut eu cerere”, povestește vasluianul căruia, din motive lesne de înțeles, nu-i vom dezvălui identitatea.

Afaceri cu asigurați

Unii dintre pacienții care au fost protagoniștii unor întâmplări ca cele descrise mai sus s-au dus la CJAS Vaslui și au cerut lămuriri. Acolo li s-a spus că a fost o eroare „din sistem” și că se va remedia imediat. Petiționarii au revenit, într-adevăr, pe listele medicilor la care fuseseră înscriși în „în stare de conștiență”, dar erorile continuă să se întâmple.

În tagma medicală se spune că aceste „erori din sistem” nu ar fi tocmai erori, ci că ar fi pure tranzacții între medicii de familie și CJAS. Transferul unei identităși din lista altui medic de familie în lista solicitantului îi scoate acestuia din urmă din buzunar până la cinci euro. Dacă șinem cont de sumele acordate prin plata per capita, miza nu numai că există, dar este chiar considerabilă. Unii medici mai spun că „țintele” acestor afaceri cu pacienți sunt tocmai asigurații care pot fi integrați în anumite programe naționale de sănătate ce presupun analize gratuite, cunoscută fiind și relația medicilor de familie cu furnizorii de servicii paraclinice, care presupune ca o parte din costul analizelor să se constituie, sub diferite forme, în premii pentru prescriptori.

De la cine aveți informația? (…) Vă dau în judecată!”

Simona Polak

Simona Polak, președintele-director al CJAS Vaslui nu are cunoșință despre practici de acest gen. „Nu cunosc ca așa ceva să se întample la CJAS”, le-a declarat ea reporterilor Est News, interesată mai degrabă de sursa informației decât despre fenomenul în sine sau posibila lui rezolvare. Mai mult, Simona Polak amenință că, în cazul în care va afla sursa infomației, va trece la represalii. “Vă dau în judecată! Cine v-a dat informația? Este corect să-mi spuneți de unde aveți infomația asta. O să fac o anchetă să aflu cu cine ați vorbit și o să iau măsuri”, a mai spus ea.

https://estnews.ro/wp-content/uploads/2014/08/cjas.mp3?_=1

În aceste condiții, am optat să nu facem publică identitatea celor cu care am stat de vorbă în documentarea acestui material și nici alte date care ar putea facilita identificarea lor.

Review Overview

User Rating: 2.6 ( 1 votes)
Exit mobile version