Est News

Zeci de medalii pentru sportivii pasionați de arte marțiale

Week-end-ul trecut a fost unul solicitant pentru sportivii de la Clubul sportiv de arte marțiale „Wazary Dojo”. Sportivii și-au pus în aplicare tehnicile și s-au întrecut într-o luptă de arte marțiale.

Sala de sport a Colegiului Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Bârlad a fost gazda unei competiții de rang înalt. Duminică, Clubul Sportiv „Wazary Dojo” a organizat prima ediție a „Cupei Wazary”, o competiție de arte marțiale, care s-a desfășurat după regulamentul probei de Submission din cadrul Federației Române de Kempo. La această competiție au participat sportivii pasionați de arte marțiale, atât din Bârlad, cât și de la alte cluburi din țară. Înainte de startul luptelor, sportivii s-au urcat pe cântarul oficial. La competiție a fost prezent și primarul Constantin Constantinescu. Deschiderea propriu-zisă a avut loc la ora 10, când sportivii au început să se lupte în ordinea crescătoare a vârstei.

Competiția a fost privită cu interes de sportivii bârlădeni, care au încercat să dea ce e mai bun din ei și s-au comportat ca adevărați campioni. Aceștia s-au înfruntat atât între ei, cât și cu sportivi din Tecuci și Brașov. Luptele s-au desfășurat pe categorii de vârstă și greutate, începând cu cei mai mici sportivi, încadrați la categoria 5-6 ani.

După ce au pus în aplicare tehnicile învățate și au încercat să obțină cât mai multe puncte, pentru a se clasa pe un loc cât mai bun, sportivii au fost premiați pe categorie de vârstă.

Nici antrenorii acestora nu au fost mai prejos, pentru munca și efortul lor de a pregăti acești copii, la finalul concursului au primit ca semn de mulțumire și apreciere câte o cupă și o medalie.

Organizatorii acestei competiții au avut ca principal obiectiv pregătirea sportivilor pentru participarea la Campionatul Național de Submission, care va avea loc pe 14 septembrie la București.

„Prin acest concurs am urmărit să îmbunătățim comunicarea, dar și să întărim relațiile sportive între cluburile de arte marțiale din zona noastră, cât și să atragem alte cluburi de profil din țară” ne-a declarat Alexandru Rotar, președintele Clubului Sportiv „Wazary Dojo”. (Daniela PORUMB)

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version