Est News

Rapoartele contabile la control

Toți agenții economici care în exercițiul financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri mai mare de 220 mii lei sunt obligați, potrivit Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 936/2014, să depună la unitățile Ministerului Finanțelor Publice rapoartele contabile aferente fiecărui semestru.

Drept urmare, agenții economici vasluieni nu fac excepție de la regulă și au termen, până pe 18 august, să finalizeze și să depună rapoartele contabile aferente semestrului I. Aceștia pot depune raportările contabile la registratura unităților teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice sau la Oficiile Poștale.

Depunerea raportărilor se va realiza de către agenții economici printr-o scrisoare cu valoare declarată, pe suport magnetic, însoțită de raportările contabile, care vor fi listate cu ajutorul programului de asistență elaborat de Ministerul Finanțelor Publice. De asemenea, acestea trebuie să fie semnate și ștampilate.

Agenții economici pot depune raportările contabile atât în format hârtie, cât și în format electronic, sau numai în formă electronică, fiind necesar să se atașeze o semnătură electronică extinsă.

Agenții care scapă anul acesta de întocmit aceste raportări sunt cei care nu au desfășurat activitate de la data înființării până la 30 iunie 2014. Totodată, cei care în tot semestrul I al anului 2014 s-au aflat în inactivitate temporară și cei înființați în cursul anului 2014, precum și persoanele juridice care se află în curs de lichidare sunt scutite de la depunerea raportărilor contabile. (Daniela PORUMB)

Review Overview

User Rating: 2.58 ( 2 votes)
Exit mobile version