Est News

Facilități pentru angajatori

În vederea reducerii șomajului, creșterii gradului de ocupare a forței de muncă și a creșterii eficienței măsurilor active, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vaslui vine în sprijinul atât a agenților economici din județ cât și a șomerilor din evidența sa prin acordarea de subvenții în conformitate cu Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.

Astfel, angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenți ai unor instituții de învățământ, promoția 2014, primesc o subvenție pe o perioadă de 12 luni.

Încadrarea șomerilor în vârstă de peste 45 de ani sau a șomerilor care sunt părinți unici susținători ai familiilor monoparentale pe perioadă nedeterminată este, de asemena, subvenționată pe o perioadă de 12 luni, cu obligația menținerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puțin 18 luni.

Totodată, angajatorii care încadrează în muncă șomeri care, în termen de cinci ani de la data angajării îndeplinesc condițiile pentru a solicita pensia anticipată partială sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, beneficiază lunar, pe perioada angajării, până la data îndeplinirii condițiilor respective, de o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referință în vigoare, acordată din bugetul asigurărilor pentru șomaj.

Cei care angajează tineri cu risc de marginalizare socială și care beneficiază de acompaniament social personalizat în baza unui contract de solidaritate, sunt denumiți angajatori de inserție și beneficiază lunar, pentru fiecare persoană din această categorie, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, de o sumă egală cu salariul de bază stabilit la data angajării tinerilor.

Angajatorul care încheie un contract de ucenicie la locul de muncă, poate primi lunar, pe perioada derulării contractului, o sumă egală cu 60% din valoarea indicatorului social de referință în vigoare.

Angajatorii care încheie un contract de stagiu cu absolvenții de învățământ superior primesc o sumă egală cu de 1,5 ori valoarea indicatorului social de referință. (R.N.)

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version