Este o figură cunoscută de mai toți vasluienii, mai ales ca prezentator al unor importante evenimente culturale și spectacole care au avut loc, de-a lungul timpului în municipiul Vaslui. Nu se simte și nu se vrea vedetă locală, chiar dacă mai toată lumea îi cunoaște și-i recunoaște stilul inconfundabil atunci când urcă pe scenă. Pe lângă cei care îl cunosc pe Lucian Onciu din postura de prezentator, sunt și mulți vasluieni care îl știu din postura de director al Centrului Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale Vaslui și din cea de organizator al celui mai mare festival de umor din țară, Festivalul Umorului Constantin Tănase.
– Cine este, de fapt, Lucian Onciu?
– De fapt, Valentin Lucian Onciu. Vasluian get beget, născut pe 28 decembrie 1978. Pe la 6 ani am mers la școală și am urmat cursurile Școlii generale nr.4 (acum Școala “Elena Cuza” – n.r.), liceul la Colegiul Economic “Anghel Rugină”, promoția 1994-1997. Din 1997 și până în 1998 am fost actor corpansamblu la Teatrul “V.I. Popa” Bârlad și, începând cu 1998 și până în 2002 am fost student la Facultatea de teatru din cadrul Univesrității de Arte “George Enescu”, din Iași. După terminarea studiilor, în toamna anului 2002, am ajuns profesor de actorie la Palatul Copiilor Vaslui și, după câteva luni, în anul următor, am ajuns să fac parte din colectivul Centrului Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale Vaslui. Apoi, în perioada septembrie 2006 – decembrie 2007, am fost director interminar al Centrului, ținând locul colegei mele care ocupa funcția pe atunci și care era în concediu de maternitate ca, din februarie 2009 să fiu numit director al Centrului, funcție pe care o dețin și astăzi. Pe plan personal, pe 21 octombrie 2006 m-am căsătorit cu Gina și, pe 10 decembrie 2007 am devenit cel mai fericit om de pe planetă, atunci când s-a născut copilul nostru. Pot spune că 10 decembrie a fost cea mai fericită zi din viața mea, deocamdată și spun “deocamdată” pentru că și eu și soția mea ne dorim ca acel sentiment trăit atunci să fie din nou egalat. Sper să avem cât mai curând și al doilea copil, mai ales că, pentru mine, împlinirea profesioanlă și familială își are rădăcinile în echilibrul din sânul familiei și doar cu un astfel de echilibru poți reuși profesional. La terminarea studiilor am avut și posibilitatea să lucrez ca actor la teatrul pentru copii și tineret “Luceafărul” din Iași sau să merg la Praga, în Cehia, într-un teatru similar. Aspecte exterioare ce țin de familie m-au determinat să revin aici și nu regret nici un moment alegerea făcută pentru că ceea ce fac acum îmi oferă posibilitatea să-mi pun amprenta mult mai eficient în viața urbei și a zonei.
– Amintiri care ti-au marcat existența profesională și de care îți amintești cu drag?
– Amintiri frumoase?! Am multe amintiri frumoase dar una care mi-e dragă s-a întâmplat în 2005 când, împreună cu soții Sandu și Iuliana Maftei, scenografi la teatrul “Victor Ioan Popa” din Bârlad, am amenajat un spațiu de teatru studio în sala B5 a Casei de Cultură, fapt ce ne-a inspirat în formarea unei trupe de teatru de amatori din care făceau parte liceeni din Vaslui. Unul dintre acești tineri, Silviu Vlad Țabără, personajul principal în spectacolul montat în acea vreme, “Mantaua”, de Gogol, a absolvit apoi facultatea de teatru de la Iași. Păstrez o amintire frumoasă acelui proiect mai ales că trupa, pe care am numit-o atunci GET (gest, expresie, teatralitate), a fost invitată de conducerea Teatrului Nottara să dea două reprezentații în fața unui public avizat, din care făceau parte și criticii de teatru Alis Georgescu și Constantin Paraschivescu, ca apoi, în revista “Teatrul Azi” să apară articole ce lăudau performanța tinerilor noștri actori.
Festivalul Umorului va dura opt zile
– Ai fost și ești unul dintre principalii organizatori, alături de Primărie și Consiliul Județean, a unui mare festival de teatru de comedie din România, Festivalul Umorului “Constantin Tănase”. Cum a fost organizarea ediției a XXII-a, cea din 2012?
– Făcând parte din echipa Centrului încă din 2003, am avut șansa unor propuneri de secțiuni, spectacole de teatru, care s-au dovedit a fi alegeri corecte în încercarea noastră de a oferi publicului repere ale culturii teatrale de amatori și profesioniști dar și cinematografice. Ultima ediție, cea din 2012, mi-a oferit posibilitatea, în procentul cel mai mare, de a-mi pune ideile despre Festivalul Umorului pe tapet, aducând în prim-plan o nouă secțiune, cea a teatrului radiofonic și propunând spectacole de teatru care au determinat o cerere substanțială de bilete și abonamente jucându-se astfel, fără locuri libere în sală. Pentru exemplu pot aminti aici Teatrul Bulandra cu piesa “Căsătoria”, de Gogol, în distribuție cu Mariana Mihuț și Victor Rebenciug. În 2012, fiind și anul Caragiale, am invitat la Festival șI Teatrul de Comedie cu piesa “O scrisoare Pierdută”, cu Maricel Iureș și George Mihăiță, capete de afiș. Ne-am bucurat atunci și de participarea maestrului Radu Beligan, o personalitate care, la venerabila-i vârstă, a reușit să impresioneze publicul fără nici o excepție în “Confesiuni despre viață și artă”. Rodica Mandache, Pavel Bartoș, Ion Caramitru, Horațiu Mălăele completează, într-un mod fericit, gala teatrului de comedie, ediția a XXII-a.
– Ce le-ai pregătit vasluienilor, iubitori de teatru, la ediția din acest an a Festivalului Umorului “Constantin Tănase”?
– Ce s-a întâmplat la ediția precedentă mă obligă să mențin Festivalul, cel puțin la același nivel. Pentru asta, atât eu cât și partenerii mei, Consiliul Județean și Primăria Vaslui suntem foarte atenți la alegerile pe care urmează să le facem. Deși, la ora la care vorbim, programul nu este 100% finalizat, vă pot spune că Festivalul de anul acesta va avea o durată de opt zile și se va desfășura în perioada 5-12 octombrie și va încerca să acopere gusturile în materie de teatru, ale cât mai multor consumatori de gen, fără a face compromisuri. Până acum avem semnate contracte cu Teatrul Național pentru piesa “Dineu cu proști” în distribuția căruia apar Horațiu Mălăele și Ion Caramitru, cu teatrul Odeon pentru piesa “Liniște! Sărut! Acțiune!”, cu Pavel Bartoș și Alexandru Papadopol. De asemenea va veni la Vaslui și Teatrul de Comedie cu piesa “Bani din Cer, cu Mihai Bendeac și Dragoș Huluba, teatrul Mihai Eminescu din Chișinău va juca piesa “Hronicul Găinarilor și suntem în tratative avansate cu Teatrul Muncipal Baia Mare pentru a avea, pe afișul Festivalului, un spectacol de revistă.
– Pot paria că Lucian Onciu este cunoscut vasluienilor mai ales din postura de prezentator al unor evenimente și spectacole importante care au avut loc în Vaslui. Cum a apărut prezentatorul Lucian Onciu?
– Primele mele poriniri în direcția asta au fost încă din timpul liceului, dar asta nu a fost un primul pretext pentru care eu am urcat pe scenă. La acea vreme, aveam o trupă de umor, “Academia de Umor”, experiență care s-a dovedit constructiveă pentru mine și care a stat la baza drumului meu în viață. Cu naivitățile inerente vârstei, cu un repertoriu împrumutat, dar cu multă credință că putem să creștem, am ajuns să fiu cel care optează pentru continuarea pe același traseu. Statutul meu de prezentator nu este unul oficial. Nici nu știu dacă există în nomenclator asemenea ocupație, ajungând prezentator mai mult din inerția lucrurilor.