În perioada verii, tot mai mulți vasluieni frecventează ștrandurile și piscinele, dornici să se răcorească în zilele fierbinți. Numărul mic al spațiilor de agrement determină suprapopularea acestor locuri, care devin sursă de infecție. Pe lângă numărul mare de utilizatori ai piscinelor, la cauzele patologiilor contribuie și neschimbarea sau tratarea necorespunzătoare a apei din piscină.
Persoanele vizate de aceste boli sunt în special copiii, femeile însărcinate și persoanele cu un sistem imunitar slab. Risc există și în cazul tratării apei cu diferiți dezinfectanți prin apariția unor reacții alergice. Dintre bolile cele mai frecvente care pot fi luate de la piscină și ștrand amintim granulomul, furuncul, pitiriazisul, acneea acută, pruritul cutanat sau dermatofitia piciorului.
Granulomul este o afecțiune provocată de bacteriile din apă. Se manifestă prin durere cronică la nivelul genunchiului. Afecțiunea poate fi contactată de persoane de toate vârstele care fac baie în piscine cu apă încălzită, râuri sau lacuri.
Furunuculul, o altă afecțiune ce poate fi contactată în apă. Acesta este cu ușurință transmis prin stafilococi. După contact, la nivelul piciorului pot apărea negi dureroșI care trebuie cauterizați.
O altă boală care poate fi luată cu ușurință este pitiriazisul care se manifestă la nivelul corpului prin apariția unor pete mici, cafenii.
Pruritul cutanat poate apărea în contact cu clorul sau alte substanțe dezinfectante din apă, la persoanele cu pielea sensibilă șI se manifestă prin mâncărimi.
Cei care suferă de acne vulgară pot suferi de o agravare a leziunilor din cauza folosirii clorului la dezinfectarea apei.
Medicii recomandă respectarea unor reguli simple pentru a preveni bolile de la ștrand sau piscină. În primul rând, trebuie făcut duș după ieșirea din piscină. Apoi se recomandă evitarea înghițirii apei în timpul înotului, spălarea cu apă rece a feței pentru a preveni infectarea ochilor, iar substanțele folosite la curățarea apei din bazin trebuie sa fie într-o cantitate optimă pentru a nu irita ochii sau mucoasele.
O altă problemă asupra căreia medicii atrag atenția când mergem la piscină o reprezintă expunerea la soare. Expunerea prelungită, sau fără folosirea unor creme cu factor de protecție pot provoca de la simple înroșiri ale pielii, până la arsuri grave însoțite de frisoane, febră, amețeli, dureri ale capului și hipotensiune arterială. (George VAZRZARI)