Est News

Rapper britanic convertit la islam, principalul suspect în cazul executării ziaristului James Foley

Un fost rapper britanic, fiul unui islamist de origine egipteană judecat în Statele Unite în cazul atentatelor comise în 1998 la ambasadele americane din Kenya și Tanzania, este principalul suspect în cazul executării, în Irak, a jurnalistului James Foley, conform site-ului ziarului New York Post.

Abdel-Majed Abdel Bary, care a postat recent o imagine în care apare ținând în mână craniul unui om, figurează printre cei trei indivizi identificați de autoritățile britanice ca fiind suspecți în cazul decapitării jurnalistului american James Foley. Serviciile de spionaj britanice suspectează că fanaticul care l-a decapitat pe jurnalistul american James Foley ar fi un londonez numit John, membru al unei grupări teroriste islamiste – „The Beatles”.

Abdel-Majed Abdel Bary, în vârstă de 24 de ani, este fiul unui islamist de origine egipteană judecat în Statele Unite pentru implicare în atentatele comise în anul 1998 la ambasadele americane din Kenya și Tanzania.

Bary, care a mers în Siria în anul 2013 pentru a participa la războiul civil, are o statură atletică, similară cu cea a călăului jurnalistului James Foley, și un accent similar cu al acestuia, conform unor surse citate de publicația The Telegraph. Înainte de a deveni combatant islamist, Abdel-Majed Abdel Bary cânta muzică rap, în Londra, fiind cunoscut sub numele de scenă L Jinny. Melodii cântate de el au fost difuzate la BBC Radio 1. De asemenea, Bary a apărut pe YouTube în videoclipuri ale melodiilor „Overdose”, „Flying High” și „Dreamer”.

Tânărul a devenit un musulman radical sub influența predicatorului islamist Anjem Choudary, părăsindu-și familia din cartierul londonez Maida Vale în 2013 cu explicația că „lasă totul pentru Allah”.

În cazul decapitării jurnalistului american James Foley este suspectat și Razul Islam, 21 de ani, fratele unui medic britanic acuzat în trecut de răpirea a doi corespondenți de presă occidentali. Un alt suspect este Aine Davis, în vârstă de 30 de ani, un fost traficant de droguri convertit la islam și fugit în Siria, țară care se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent și cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forțele opoziției moderate și grupuri teroriste sunnite.

Grupul terorist sunnit Stat Islamic a revendicat executarea jurnalistului american James Foley, explicând că este vorba de un act de ripostă față de raidurile aeriene americane în Irak. James Foley, în vârstă de 40 de ani, era un jurnalist experimentat, relatând despre conflictul din Libia și despre cel din Siria. Foley a colaborat cu publicația Global Post, cu Agenția France-Presse și alte instituții media. Organizația teroristă sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak și Levant/Stat Islamic în Irak și Siria – SI/SIIL/SIIS) a ocupat, în ultimele luni, regiuni din nord-estul Siriei și din nord-vestul Irakului, proclamând un „califat islamic”.

Sursa: mediafax.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version