Premierul Victor Ponta și omologul său din Republica Moldova vor inaugura, miercuri, gazoductul Iași-Ungheni, în cadrul unei vizite oficiale pe care prim-ministrul României o va face în Republica Moldova.
Ponta a anunțat, luni, că la Chișinău va lua parte la manifestările dedicate Zilei Independeței Republicii Moldova și va inaugura, la Ungheni, gazoductul care conectează energetic cele două țări.
Cei doi premieri vor trece în revistă, cu acest prilej, proiectele bilaterale și vor vizita o grădiniță construită din fonduri alocate de România.
Conducta de gaze dintre România și Republica Moldova va putea transporta în următorii ani între 1,5 și 2 miliarde metri cubi pe an, peste nivelul actual al importurilor de gaze rusești ale Moldovei, iar primele livrări sunt estimate să aibă loc în jurul datei de 25 august.
„Proiectul pe partea românească a fost finalizat, inclusiv subtraversarea Prutului. Până la 15 august va fi finalizat și pe partea moldovenească. Apoi vor fi câteva zile de probă. În jurul datei de 25 august vor fi posibile din punct de vedere tehnic primele schimburi de gaz între cele două țări”, a declarat agenției MEDIAFAX ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.
România produce anual, în special prin OMV Petrom și Romgaz Mediaș, aproximativ 11 miliarde metri cubi de gaze, și importă anual din Federația Rusă alte 2,5-3 miliarde metri cubi de gaze.
Republica Moldova, fără regiunea separatistă Transnistria, importă anual din Rusia 1,1 miliarde metri cubi de gaze naturale. Importurile Transnistriei sunt de încă 1 miliard de metri cubi pe an.
Înainte de începerea livrărilor de gaze este necesar ca Transgaz Mediaș (TGN) și compania nou înființată Vest Moldo Transgaz din Republica Moldova să încheie un acord de operare. De asemenea, este necesar ca firme românești și Republica Moldova să încheie acorduri comerciale de vânzare-cumpărare a gazelor.
Lucrările la gazoductul dintre România și Republica Moldova pe ruta Iași-Ungheni, cu o lungime de 43 kilometri, au fost derulate în mai puțin un an. Circa o treime din costurile conductei, adică 7 milioane de euro, a fost suportată din fonduri europene.
România exportă deja gaze prin conducta Arad-Szeged (Ungaria), dar cantitățile livrate sunt mici.
Sursa: mediafax.ro