Ioana Coșeru, elevă la Clubul „Micul talent” din Bârlad a reușit să impresioneze juriul la un concurs național de muzică și s-a întors acasă cu marele trofeu.
Daniela PORUMB
O bârlădeancă este câștigătoarea Marelui Trofeu al Festivalului național de muzică „Sfinxul de aur”, care s-a desfășurat în perioada 21 – 23 august la Bușteni. Este vorba de Ioana Coșeru, o fetiță care peste două zile împlinește 7 ani și care a participat la acest concurs cu piesa „Memories”. Ioana activează în Clubul „Micul Talent” Bârlad, care a trimis la festival, nouă copiii.
„Este o mare relizare pentru noi, că am reușit să câștigăm acest trofeu. Clubul nostru face tot posibilul ca prin intermediul fiecărui copil pe care îl trimitem la competițiile naționale să aducem faimă Bârladului. Noi suntem foarte mulțumiți de rezultatele obținute și felicităm atât copiii, cât și părinții pentru performanțele aduse în Bârlad” ne-a declarat Alexandru Micu, directorul Clubului „Micul Talent”.
Atât Ioana, cât și colegii ei din club au concurat cu 100 de alți copuu care au participat la Festivalul Național „Sfinxul de Aur”, ajunsă la cea de a doua ediție.
Din juriu au făcut parte mai multe nume sonore ale muzicii românești, precum Aurelian Temișan , sau Adrian Romcescu. Alături de aceștia au mai fost și Liana Elekes – inginer sunet la Televiziunea Română, Georgeta Nicolae – președinte Asociația Culturală „Music Factory” și Mihai Alexandru, compozitorul celor mai de succes piese ale Nicolei.
Gazdele evenimentului au fost Monica Davidescu și Ovidiu Cuncea.
Deși, în această vară, copiii de la „Micul talent” nu au avut parte de vacanță, ei se pot mândri cu participarea la patru concursuri naționale de unde s-au întors învingători. Așadar, efortul atât al profesorilor, cât și al copiilor nu a fost în zadar.
Ei au mai participat la Festivalul Național „Camena”, care a vut loc la Piatra Neamț, la festivalul național „Așchiuță” la Bacău, Festivalul național „Insula copiilor”.
„Nu o să ne oprim aici, ne dorim să aducem faimă orașului și să arătăm României ce copii talentați sunt în acest colț al țării” a mai spus Alexandru Micu.