Est News

Lapte praf gratuit pentru bebeluși

De la începutul anului, în județul Vaslui au beneficiat de lapte praf gratuit în cadrul „Programului Național de sănătate a femeii și copilului” 780 de copii. Numai în luna iulie au fost 548 de copii beneficiari ai programului, dintre care 420 din mediul rural, iar 128 din mediul urban. Distribuirea laptelui praf către beneficiari se face prin intermediul cantinelor de ajutor social, în mediul urban, iar în zonele rurale prin intermediul primăriilor locale.

Prescrierea laptelui praf o face medicul de familie, pe bază de rețetă, doar pentru copiii de până la un an care întrunesc criteriile specificate de Ministerul Sănătății. Pot beneficia de program mamele copiilor ce prezintă contraindicații ale alăptării (TBC pulmonar activ, neoplazii, septicemie, boli psihice grave, scleroză în plăci, insuficiență renală sau cardiacă, diabet zaharat decompensat, mamă infectată cu HIV, tratamente cu citostatice, diazepine, anticoagulante, radio-izotopi); copiii adoptați sau aflați în plasament; copii orfani de mamă; copii sănătoși, la care se constată o creștere nesatisfăcătoare, datorită lipsei sau insuficienței cantitative a laptelui matern.

Creșterea nesatisfăcătoare a copilului va fi consemnată în fișa de consultație medicală a acestuia după evaluarea de către medic, a tehnicii de alăptare și a curbei ponderale. Evaluarea curbei ponderale se realizează prin compararea greutății copilului la un interval de minimum două săptămâni. (G.V.)

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version