Est News

O nouă taxă pe spinarea românilor

Cei care au instalată o centrală proprie în apartament vor trebui să scoată bani în plus din buzunare, pentru o nouă taxă pe care le-o pregătește guvernul – taxa de poluare.

Când vine vorba de noi taxe, guvernanții sunt harnici-foc. Ei dau dovadă de multă inventivitate, dar și de exces de zel. Este cazul și taxei de poluare, pe care va trebui să o plătească toți cei care dețin centrale termice în apartamente.

Așadar, pe toți cei care au centrală proprie, îi paște o nouă taxă. Guvernanții intenționează să le perceapă acestora, începând din 2016, o taxă de poluare.

Cetățenii vasluieni, abia reușesc să-și ducă traiul de pe o zi pe alta, iar acum ei vor fi împovorați cu o dare în plus.

Deși, o bună parte din cetățenii din Vaslui, abia cu chiu cu vai au reușit să-și monteze o centrală termică în apartament, acum vor fi nevoiți, dacă guvernanții vor aproba această taxă de poluare, să scoată niște bani în plus din buzunare, fie că au sau nu. Dacă facturile încercau să le țină din scurt și alegeau să tremure în case pentru a nu consuma foarte mult, acum de taxa de poluare niciunul nu va scăpa.

Guvernanții au anunțat că această taxă este impusă de Uniunea Europeană, în schimb reprezentanții asociaților de proprietari spun că în unele țări din UE, oamenii primesc o subvenție pentru montarea de centrale de apartamente, fiind taxate doar cele învechite. În schimb, în România, fiecare își montează centrale din banii proprii, fără nici un sprijin de la stat.

Până acum guvernanții nu s-au grăbit să anunțe cât vor fi nevoiți cetățenii să plătească. În schimb ei discută de această taxă din 2011. Anul trecut s-au gândit ca fiecare proprietar să achite 30 de lei pentru fiecare gigacalorie produsă de centrala proprie.

Dacă această taxă va fi de 30 de lei, sau mai mult, rămâne de văzut, întrucât până acum guvernanții nu au stabilit nici o sumă și nici nu au precizat cum se va încasa aceasta. (Daniela PORUMB)

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version