A fost implicat în fenomenul muzical încă de mic copil. Născut dintr-un tată care cânta la mai multe instrumente, și-a însușit încă din primii ani de viață un stil muzical și a moșenit pasiunea părintelui său, învățând să cânte la acordeon, flaut, saxofon, pian, chitară-bass și chiar tobe. Ușor albit de ani, dar cu un suflet mereu tânăr, Marcel Iorga s-a implicat activ și în compoziția muzicală, domeniu în care excelează, dovadă stând numeroasele premii luate la festivalurile de profil din țară și străinătate.
– Încă de mic, de când m-am născut. Pentru că tatal meu era muzician. Un poliinstrumentist foarte bun.
– Să înteleg că muzica o ai in sânge, din familie…
– Da..
– Mai ai frati, surori?
– Da, am două surori și încă doi frati. Am fost cinci.
– Mai cântă cineva în famile în afara de tata?
– Fratele meu a cântat în trupă cu mine de când am… (se gândește ) în vestita formație Movas din Vaslui.
– Ce muzică asculți?
– În general muzică instrumentală.
– Și în mod special?
– În mod special jazz, dar ascult orice gen muzică care este bine construită.
– Tu ai ales muzica sau ea te-a ales pe tine?
– Nu nu a fost o alegere, a fost o continuare la ce a făcut tatăl meu.
– Ce studii ai? Îti influentează studiile modul de a compune?
– Am Liceul de Muzică și o Școala specială la Casa de Cultură Slănic Moldova, unde am învățat cu profesori particulari. Am învățat teoria muzicii și am fost inițiat în câteva instrumente, cum ar fi flautul, chitara… Și eu, ca și tatăl meu, sunt un poliinstrumentist, cânt la toate instrumentele.
– Ce instrument îți place mai mult?
– Stapanesc foarte bine instrumentele ca: flaut, saxofon, pian, acordeon, chitara-bas și cânt cu foarte mare ușurinta de la jazz la piese culte.
– Ce îți plăce mai mult, să cânț sau să compui?
– Îmi place foarte mult ceea ce fac acum, pentru ca mă simt apreciat, dar aș vrea în cel mai mai scurt timp să înființez o nouă trupă, pentru că aș vrea să mai cânt. O trupă gen etno-rock “Phoenix “, am câteva piese care le-am compus când aveam 20 de ani și nu le-am scos la lumină niciodată.
– La ce instrument ai cânta în trupa pe care vrei s-o înființezi?
– Aș prefera sa cânt în trupă cu instrumentul meu preferat, care este chitara-bass, pe care o consider cel mai important instrument dintr-o formatie, pentru ca o asemăn cu un regizor de film, care este cel mai importatant într-o producție cinematografică. La fel cu e cu chitara bass într-o orchestră… E cea mai importantă, dar nimeni nu o bagă în seamă.
– Când ai compus prima piesă?
– Prima piesă am compus-o în clasa a șasea, pentru trupa de revistă a Casei de Cultură din Slănic Moldova, care se cântă în deschiderea spectacolului, apoi am scris multe piese pentru formația Movas, în care am cântat, dar am scris și piese corale pentru corul mixt de 60 de persoane, pe patru voci, pe care îl dirijam și cu care am luat foarte multe premii, iar acum, mai recent, compun pentru copii.
– Pimul album?
– Primul album pe care l-am facut unei fete din Vaslui a fost pentru… (se gândește) nu a fost de muzică pentru copii. A fost scris pentru Cosmina Adam, în 2001. Cred că avea 14 piese…
– Care este publicul tău? Cui te adresezi când compui?
– În general acum copiilor, dar publicul poate să fie compus și din părinți .Compun muzică pentru copii, dar în general muzica mea este foarte melodioasă. Asta am urmărit întotdeauna, să fie melodioasă și ușor de reținut.
– Unde crezi că se află muzica româneasca pentru copii în acest moment?
– Muzica românească a luat o ampoare. Dacă în 2001- 2002, când a început Mamaia Copiilor, erau două, trei piese pentru copii, în foarte scurt timp au apărut foarte multe piese, ca ciupercile după ploaie.
– Care e genul de muzică pe care nu l-ai asculta?
– Nu ascult niciodată manele, cu toate că am scris manele. Un motiv? Textul! Eu am cântat în Emiratele Arabe, unde marea majoritate a pieselor sunt gen manele, dar modul de interpretare a lor este total diferit. Așadar, o manea s-ar spune că e o piesă furată din Emiratele Arabe la care s-a schimbat doar textul si felul de interprertare a vocalistului. Asta face dintr-o frumusețe de piesă un kitch.
– Ce-ți place cel mai mult să compui?
– Contrar așteptărilor, chiar dacă eu sunt acum acum în lumea muzicii pentru copii, puțini știu că am și interpreți cu vârste între 30 și 60 de ani, pentru care scriu folcflor, dar cel mai mult îmi place să compun pentru preșcolari.
– De ce preșcolari?
– Pentru că acolo mă pot juca atât cu linia melodică cât si cu expresivitatea în orchestrație și a compune pentru copii mi se pare foarte greu, dacă vrei să fie o piesă cu adevarat pentru copii.
– Prima dată pe scenă?
– Prima dată am urcat în clasa întâi, la serbarea de sfâsrșit de an, unde am cântat o piesă cu fluierul (râde), dar am și dansat.
– Prima oară în fata publicului larg?
– În fața publicului, la Slănic Moldova, în cadrul Teatrului de revistă în care eram implicat apăream pe scenă de trei ori pe săptămână, asta începând din clasa a cincea până în clasa a opta, dar cu toate acestea niciodată nu am scăpat de emoții și de trac, iar acum am cântat în fața unui public numeros pe mai multe scene mari din Bulgaria, unde am simtit emoția și tracul foarte puternic.
– Ce parere ai despre conflictele dintre compozitori?
– Din punctul meu de vedere, cei care se ceartă pe tema muzicii sunt compozitori doar în ghilimele. Eu nu am avut de-a face cu situații de genul plagiatului sau al conflictelor de orice natură. Printre compozitori mi-am facut un loc și un nume, și din câte știu eu marii copozitorii ai țării mă apreciază și niciodată nu am auzit vorbe urâte despre mine.
– Care este mentorul tău?
– Mentorul meu este profesorul și compozitorul Nicolae Bălan, un mare artist, un mare maestru al Vasluiului și al României. Multi nu-l cunosc atât de bine, însă este foate talentat și a scris foarte multă muzică de orcie gen. În ultimul timp, scrie pentru Orchestra simfonică din Iasi. Este un om deosebit și abia aștept ca la vârsta de 80 de ani sa-i fac o mare surpriză.
– Un mesaj pentru tinerii care vor să-se apuce de muzică… Ce le recomanzi și ce nu?
– Cred ca muzica este cea mai frumoasă artă și este deschisă tuturor. Din punctul meu de vedere, nu există om afon, chiar și pentru aceștia se găseste un gen de muzică ce poate fi abordat.
– Cea mai mare împlinire profiesională?
– Cred că tot Mamia Copiilor, pentru că acest festival a fost trenul meu de lansare. Am luat trofeul festivalului în anii 2009, cu piesa “Vis de țigan”, dar și în 2011, cu Grupul “Melody”.
– Cea mai mare neîmplinire?
– Nu am făcut Conservatorul la timp, dar totuși sunt foarte mulți absolvenți de conservator care vin la mine pentru a le face orchestrații sau pentru a le scrie partitura.
– Cea mai mare împlinire pe plan personal?
– Am trei nepoți… Doi nepoți și o nepoată, iar în septembrie vine și al patrulea. Sunt bunic (râde).
– Cea mai mare neîmplinire pe plan personal?
– Neîmplinire (se gândește)… Nu cred că am, eu mă bucur de orice. Când se întâmplă ceva rău, spun: Bine ca nu a fost și mai rău! Nu am neîmpliniri.
– Spune o glumă!
– (râde zgomotos) Știi bancul cu mambo? M-am bosorogit (râde). Dar nu mă las… Sunt mai tare ca unul de 20 de ani!
– Mare sau munte?
Marea. Pentru că sunt fete dezbrăcate (râde).
– Marcel Iorga, un cuceritor…
– Întotdeauna. Numai că în general am fost cucerit.
– O muză?
– Da! (râde) Cum o cheam? Eurolică. Când văd banii, știi cum îmi vine ideea? Pe loc (râde)!
A consemnat Andrei STESCU