Est News

Noi promisiuni pentru educație

Ieri, la Palatul Prefecturii din municipiul Vaslui, Convenția Județeană a Sindicatelor din Învățământ (CJSI) Vaslui a avut o întrevedere cu o delegație a Parlamentului României, din care au făcut parte deputații Adrian Solomon (PSD), Irinel Ioan Stativă (PSD), Dan Marian (PNL) și Florin Ciurariu (PNL).

Ideea întâlnirii a fost transmiterea unui apel către Parlament, prin care sindicaliștii aduc la cunoștința aleșilor țării situația dramatică în care se află educația românească. Principalele puncte ale memoriului depolitizarea învățământului, prin asigurarea progresului în carieră pe criterii de competență profesională, asigurarea unor drepturi salariale demne de rolul cadrelor didactice în societate. Un al treilea punct de discuții esențial a fost necesitatea asigurării unei legislații care să permită cu adevărat descentralizarea instuțiilor furnizoare de educație prin protejarea acestora de interferențele din sfera politică. Sindicaliștii cer parlamentului reîntregirea salariilor primite de cei care lucrează în educație la nivelul lunii iunie 2010, aplicarea eșalonată a legii unitare de salarizare în sistemul bugetar (după realizarea corecțiilor necesare induse de reîntregirea salariilor), alocarea de bani pentru a pune în aplicare titlurile executorii precum și elaborarea metodologiilor de aplicare a legii educației naționale (Legea 1/2011). În situația în care până în 2016, cadrele didactice vor fi salarizate la fel ca un muncitor necalificat, sindicaliștii solicită printr-un proiect de act normativ introducerea a trei tranșe de majorări salariale, fiecare de 10%, astfel ca până la 1 ianuarie 2016 să existe o diferențiere clară între salariații calificați și cei necalificați, între îngrijitor și profesor. Această majorare totală de 30% în câțiva ani ar face ca salariul mediu din educație de 1.470 de lei să crească la 1.920, în situația în care în prrezent salariile medii din sectorul administrație-apărare sunt de 2.100 de lei

De asemenea, sindicatele au cerut depolitizarea consiliilor de administrație de la nivelul unităților de învățământ, în contextul în care legea educației modificată prin ordonanță de urgență, dă posibilitatea primarilor să fie membri în aceste consilii. Astfel, întrun consiliu de administrație de 7 membri, doar 3 sunt reprezentanți propriu-ziși ai unității de învățământ, restul reprezentând politicul (primarul, reprezentant al Consiliului Local, un părinte și un reprezentant al elevilor în cazul liceelor). Cu alte cuvinte, școlile sunt conduse cu 50% plus unul din voturi de politicieni și nu cum ar trebui, de dascăli. Sorin Țiplea, președintele Uniunii Sindicale „Didactica” , membră CJSI Vaslui, a declarat că discuțiile au decurs bine și că deputații PSD au promis că vor discuta proiectul de lege al sindicaliștilor al nivelul grupurilor parlamentare și că se vor căuta soluții pentru a îl implementa, precum și faptul că așteaptă să vadă cum vor decurge lucrurile. (Bogdan RUSU)

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version