HC Vaslui va debuta mâine, de la ora 18, la Sala Sporturilor, în primul meci din cadrul Ligii Naționale, sezonul 2014-2015, după o absență de 15 ani în acest eșalon, împotriva echipei HC Odorhei.
Deși emoțiile sunt mari, echipa antrenată de cuplul Leonard Bibirig și Laurențiu Cozma are mare încredere într-o victorie. Acest lucru se datorează în special celor nouă meciuri câștigate în perioada de pregătire.
“Cu siguranță sala va fi plină, mai ales că au fost vândute un număr foarte mare de abonamente”, a declarat purtătorul de cuvânt al echipei, Cristi Lapa.
Din lotul echipei fac parte jucători cu experiență în Liga Națională, dar și un număr de 12 debutanți.
“Obiectivul pentru primul sezon în Liga Națională va fi menținerea în acest eșalon superior”, a mai adăugat Cristi Lapa. (George VARZARI)