În cursul zilei de miercuri, pe raza județului Vaslui au avut loc cinci accidente de circulație soldate cu vătămarea corporală a cinci persoane.
Primul accident a avut loc în jurul orei 9, pe raza comunei Zorleni, și s-a produs din cauza neadaptării vitezei neadaptării vitezei într-o curbă. Costel P., în varstă de 41 de ani, din satul Căzănești, conducea un autoturism din direcția Zorleni spre Popeni. Pe raza satului Popeni, conducătorul auto nu a adaptat viteza de deplasare într-o curbă la stânga, iar autovehiculul a părăsit carosabilul și s-a oprit în rigola din dreapta drumului. În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a unui tânăr de 16 ani, din satul Floreni. Conducătorul auto a fost testat cu alcooltestul de către polițiștii din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene, rezultatul fiind de 0,22 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cel de-al doilea accident s-a produs în jurul orei 10:50. Cătălin P., de 35 ani, din municipiul Vaslui, conducea o motocicletă pe strada Republicii. Pe fondul neatenției, bărbatul s-a dezechilibrat, a pierdut control motociletei, răsturnându-se. Ca urmare a accidentului, conducătorul motocicletei a fost internat la Spitalul Județean de Urgență Vaslui cu diagnosticul „fractură platou tibial”.
Un alt accident s-a petrecut în jurul orei 15:30, atunci când autoturismul condus de Costică P., de 69 de ani, a părăsit partea carosabilăși a trecut peste rigola de beton din partea dreaptă a sensului de mers. Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Huși au fost solicitați să se deplaseze pe strada Dobrina, din localitate, unde a avut loc accidentul. În urma cercetărilor efectuate, aceștia au stabilit că șoferul nu a adaptat viteza de deplasare într-o curbă la stânga, deosebit de periculoasă. În urma evenimentului, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, care a fost internat la Spitalul Municipal Huși cu diagnosticul „fractură medie stern”. În urma verificărilor, s-a constatat că șoferul nu consumase băuturi alcoolice.
La ora 18, polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 despre faptul că, pe Calea Basarabiei din municipiul Huși, a avut loc un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane. Marius B., de 23 ani, domiciliat în satul Plotonești, comuna Dimitrie Cantemir, conducea un autoturism din direcția Huși către Albița. Ajuns în dreptul unei treceri de pietoni, pe fondul neatenției în conducere, nu a acordat prioritate de trecere unei minore de 13 ani, din municipiul Huși. În urma impactului, a rezultat rănirea a minorei, care a fost transportată la Spitalul Municipal Huși, cu diagnosticul de „contuzie lomboiliacă dreapta”. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Un alt accident rutier, soldat cu vătămarea corporală a unei tinere de 15 ani, care se deplasa în calitate de pieton, a avut loc în aceeași seară, pe strada Ștefan Procopiu din municipiul Bârlad. În momentul în care minora se angajase în traversarea străzii pe marcajul pietonal, a fost lovită de un autoturism, al cărui conducător auto, Cătălin C., de 43 ani, din localitate, nu a acordat prioritate de trecere pietonului. Victima a fost internată în Spitalul „Elena Beldiman” din Bârlad, cu diagnosticul „fractură maleolă stânga cu deplasare”. Conducătorul auto a fost testat cu alcooltestul de către polițiștii rutieri, rezultând faptul că acesta nu se afla sub influența alcoolului.
Pe numele celor cinci conducători auto polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
„Pentru a preveni implicarea în astfel de accidente, a căror urmări pot fi mult mai grave, recomandăm conducătorilor auto să-și sporească prudența pe toată durata deplasării. Este indicat ca aceștia să circule cu viteză legală, adaptată permanent condițiilor de drum și trafic, să nu se lanseze în efectuarea manevrelor de depășire decât după o temeinică asigurare și să păstreze o distanță corespunzătoare față de vehiculul dinainte, în așa fel încât, la nevoie, oprirea să se poată face în siguranță. De asemenea, recomandăm motocicliștilor să evite accelerările excesive și depășirea limitelor legale de viteză, deplasarea între benzile de circulație sau «slalom-ul» printre autovehiculele aflate în mișcare. Este necesar ca aceștia să se asigure că dispun de suficient spațiu de frânare și că păstrează permanent contactul ambelor roți cu suprafața carosabilului. Atât conducătorii unor astfel de autovehicule, cât și pasagerii care îi însoțesc, trebuie să poarte căști de protecție omologate” se arată într-un comunicat de presă remis de Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui. (George VARZARI)