Șase elevi bârlădeni, membri ai Asociației de Astronomie „Sirius”, au reprezentat cu succes Bârladul la Concursul național „Sub cerul astral al Deltei”, care a avut loc la Sulina, județul Tulcea. Delegația bârlădeană a obținut premiul I la toate categoriile la care a participat.
Elevii pasionați de astronomie care activează în cadrul Asociației de Astronomie „Sirius” Bârlad, s-au întors încărcați de premii de la un concurs național. Ei și-au demonstrat priceperea și au reușit să obțină premiul I. Concursul a avut loc în perioada 25-28 august, la Sulina, județul Tulcea, este la a VIII-a ediție și s-a desfășurat sub genericul „Sub cerul astral al Deltei”.
Asociația de Astronomie „Sirius” a trimis la concurs șase elevi, care au fost grupați în trei echipaje: doi elevi la seniori, iar restul la juniori mari (clasele VI-IX). Participanții la concurs au avut de trecut prin trei probe: teoretică, practică și observațională.
La categoria seniori, au fost înscriși Tiberiu-Mihai Olariu și Lidia Elena Ciulin, de la Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” Bârlad, care au obținut premiul I.
Tot premiul I au luat și cei de la categoria juniori mari, Elena Onose de la Colegiul Național “Gheorghe Roșca Codreanu” și Ada Rotaru de la școala Generală nr. 11 „George Tutoveanu” Bârlad.
A doua echipă care a reușit să obțină premiul I la categoria juniori mari a fost formată din Alexandru Vătămanu și Marcel Constantin Onose, de la școala Generală nr. 9 „Manolache Costache Epureanu” Bârlad.
De pregătirea elevilor s-au ocupat Ioan Adam și Maria Giuscă, ei fiind și cei care conduc Asociatia Astronomică „Sirius” UNESCO din Bârlad. Munca lor nu a fost în zadar, întrucât rezultatul obtinut de către elevi a fost unul foarte bun. Elevii s-au pregătit întreaga vacanță de vară, participând și la observarea unor fenomene astronomice deosebite, precum maximul curentului meteoric Perseide.
„Concursul a fost unul atractiv pentru elevii noștri. Experiența câștigată prin acest concurs național a constituit o etapă în pregătirea consolidată pentru Olimpiada națională, care va avea loc în luna aprilie. Îmi doresc ca măcar un elev să facă parte din lotul olimpic.
Felicit pe toți elevii bârlădeni pentru rezultatele foarte bune obținute, și, totodată, pe părinții care au ținut să-i însoțescă la Sulina pentru a fi aproape de emoțiile și trăirile lor în competiție, contribuind astfel la mărirea familiei astronomice”, ne-a declarat Ioan Adam, președintele Asociației de Astronomie „Sirius”.
Concursul Național „Sub cerul astral al Deltei” a fost organizat de Palatul Copiilor Tulcea și Inspectoratul școlar Județean Tulcea și este inclus în Calendarul activităților educative al Ministerului Educației Naționale. Proiectul a pus în evidență dorința de cunoaștere, de autoperfecționare, dar și de evaluare și autoevaluare a elevilor implicați.
Deși, bârlădenii au reușit să se claseze pe primul loc, Ioan Adam, este modest și își dorește și mai multă performanță de la elevii săi. Astfel că în perioada următoare, vor mai participa și la alte concursuri pentru a deveni din ce în ce mai buni. Își doresc să mai participe la un concurs la Suceava.
„Intenționăm să participăm și la un concurs la Suceava, care deecamdată nu este finanțat. Nefiind finațare, este un pic mai dificil. Noi ne dorim să participăm, dar înainte trebuie să vedem ce soluții vom găsi, întrucât implică multe cheltuieli, de transport, de cazare” a mai spus Ioan Adam.
De asemenea, cei de la Asociația „Sirius” intenționează să organizeze cea de a III-a ediție a Concursului național „Proiecte de astronomie”, prin care să stimuleze creativitatea științifică a elevilor. (Daniela PORUMB)