Est News

"A doua șansă" la educație pentru adulții vasluieni

Ieri, s-a dat startul înscrierilor pentru „A doua șansă”, un program de școlarizare a persoanelor care nu au reușit să-și finalizeze studiile primare sau gimnaziale. Programul are ca scop sprijinirea copiilor și adulților pentru recuperarea învățământului primar și este deschis celor care nu au finalizat acest nivel de studii și au depășit cu cel puțin patru ani vârsta corespunzătoare clasei. În cadrul acestui program, în județ vor fi grupe la școlile din Fâstâci, Negrești și Bârlad, iar grupele vor fi de câte 8-15 candidați.

„Se intenționează ca aceste forme de completare a studiilor să se deruleze în localități unde sunt cerințe întrucât nu beneficiază de ajutor bănesc pentru deplasare sau rechizite. Însă, unele școli care susțin lucrări și referate și au beneficii extrașcolare pot să finanțeze transportul pe perioade scurte până la clasa a X-a cât învățământul este obligatoriu. De exemplu, anul trecul la Grupul Școlar „Ion Mincu” Vaslui, la clasa a IX-a cu frecvență redusă elevii au susținut lucrări și referate și din beneficii li s-a decontat transportul” a declarat Sorinel Trufia, inspector minorități naționale în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Vaslui.

Înscrierile se fac până pe 15 septembrie pentru stagii de clasa a XI-a, echivalent clasa a XI-a de la profesională, iar activitatea va începe pe 15 octombrie. Totodată trebuie știut faptul că fără absolvirea stagiului nu se poate urma completarea liceului la seral sau la fără frecvență. (Roxana NĂSTASĂ)

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version