Omida păroasă a dudului atacă, anul acesta, cu mai multă forță decât în anii precedenți. Focarele nu au fost distruse în totalitate în anii pecedențI și s-a ajuns ca, în acest an, rezerva lor biologică să fie una care poate produce pagube însemnate acolo unde nu s-au folosit tratamente. Pentru combaterea acestui dăunător, Unitatea Fitosanitară recomandă produse chimice omologate ce se comercializează în farmaciile de profil din județul Vaslui.
Alexandru CROITORU
De parcă seceta, inundațiile, “limba albastră” și alte probleme cu care se confruntă micul fermier nu ar fi fost deajuns, anul acesta, datorită unui material biologic moștenit din anii din urmă, a apărut o nouă amenințare pe capul acestora. De data asta, omidă păroasă a dudului a început să facă ravagii. Acest dăunător are două generații pe an, una în peioada aprilie-iunie și una în lunile iulie-august. Dacă, la prima generație au fost raportate 26 de hectare de pomi atacate, 13 hectare cu atac în categoria mjlociu și 13 ha cu atac în categoria puternic, a doua generație de omizi are o pondere și o forță mult mai mare de distrugere.
“Monitorizăm ceea ce se întâmplă și, din păcate, nu putem oferi decât sfaturi, pentru că produse de combatere a acestui dăunător nu putem furniza. Având în vedere faptul că livezile și plantațiile compacte au primit tratament, cei mai expuși sunt micii fermieri și oamenii de la țară, mai ales că nu e chiar foarte ieftin tratamentul. Din păcate, în anii din urmă nu a fost distrus eficient materialul biologic al acestor omizi, adică tăiate și date foc la acele crengi din copaci în care omida a depus ouă, iar anul acesta numărul lor este foarte mare. Astfel, atacul lor, mai ales că a doua generație este una mult mai puternică decât prima, dacă nu este combătut la timp, poate distruge până la uscare pomul atacat. Omida consumă tot ce este verde și nu se oprește doar la dud. Consumă tot ce e verde”, a spus Gheorghe Bordeianu, șeful unității fitosanitare Vaslui.
Trebuie știut faptul că acest dăunător iernează în stadiul de pupă, în scoarța exfoliată a copacilor, pe garduri, streașina caselor etc. Apariția dăunătorului sub formă de fluturi este eșalonată, începând cu luna aprilie, până la jumătatea lunii iunie, iar zborul le este nocturn. Imediat după apariție, are loc și împerecherea, iar ouăle sunt depuse în grupe, pa partea inferioare a frunzelor de pomi, arbori și arbuști, dar sunt prefercți duzii și arțarii izolați.
Pentru combaterea omizii este nevoie de măsuri de igienă culturală, care constau în adunarea, strângerea și distrugerea prin ardere a cuiburilor de omizi atunci când larvele sunt mici și mai puțin rezistente. Această igienizare trebuie repetată cu fiecare apariție de noi larve. O a doua măsură este legată de instalarea de brâie capcană în jurul pomilor afectați, pentru captarea și distrugerea larvelor. Pentru combatere, sunt recomandate tratementele chimice ce se pot efectua folisind produse omologate și recomandate de Unitatea Fitosanitară a județului Vaslui, produse ce sunt comercializate în fitofarmacii autorizate.