Est News

Ziua limbii române la Bârlad

Limba română a fost aniversată la Bârlad de Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Elena Cuza”, de Centrul „Mihai Eminescu” și de Filiala Platformei Civice ‘Acțiunea 2012″.

Ziua limbii române nu a trecut neobservată la Bârlad. Bârlădenii au avut parte de mai multe activități, care mai de care mai antrenante.

Prima instituție care a oferit cadrul perfect pentru sărbătorirea limbii române a fost Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Elena Cuza” (CARP) Bârlad, care a organizat, pe 29 august, un eveniment intitulat „Mărită Doamnă, limbă românească”. Activitatea s-a desfășurat în sala „Alexandru Ioan Cuza”, iar moderatorii evenimentului au fost Andrei Petruș și Gheorghe Gherghe.

La începutul activității pentru a se stârni patriotismul bârlădenilor s-a cântat imnul României. Ziua limbii române a fost marcată de CARP prin cântec, poezie și prin repunerea în drepturi a vechilor tradiții populare, dar și a momentelor care au marcat istoria. Întrucât consideră că poeții sunt cei care au scos în evidență limba română, pe parcursul activităților, scriitorul Andrei Petruș a recitat mai multe poezii, pe care le-a dedicat atât celor prezenți cât și sărbătoritei – limba română. În cadrul activității dedicate limbii române s-a lansat și al 16-lea număr al revistei „Viața noastră”, care este editată de Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Elena Cuza” Bârlad.

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=6pDLJ9ItLVI&w=420&h=315]

O altă instituție culturală care s-a alăturat celor care au sărbătorit limba română a fost Centrul „Mihai Eminescu” Bârlad. Astfel, pe 31 august, Centrul Eminescu și-a deschis din nou porțile pentru iubitorii de frumos și au sărbătorit ziua limbii române. Moderatorul evenimentului, Geta Modiga, a încântat privirile celor prezenți la festivitate printr-o prezentare în care erau descrise principalele obiective turistice din România.

Ca de fiecare dată, evenimentul cultural a fost unul reușit, nu au lipsit momentele poetice, dar și muzica folk. Momentele poetice au fost susținute de scriitorul Andrei Petruș, de Dorina Stoica, Lăcrămioara Ivan, Mioara Timofte și Geta Modiga.

În cadrul serbării limbii române a avut loc și lansarea unei antologii de poezii „Limba noastră cea română” inițiată de Lygia Diaconescu, avându-i ca și coautori pe Oana Andrei Pavel și Andrei Petruș. La finalul evenimentului, cantautorul Mihai Gheciu, și-a încântat publicul.

O altă organizație care s-a alăturat serbării limbii române a fost Filiala Platformei Civice „Acțiunea 2012″ – o organizație de tineret non-guvernamentală ce susține unirea Republicii Moldova cu România. Pentru a face cunoscută cât mai multor bârlădeni, de sărbătoarea limbii române, membrii filialei au împărțit brățări tricolore tuturor trecătorilor. De asemenea, aceștia au lansat și o tombolă, unde au pus la bătaie o excursie ce va avea loc în Basarabia, pe 1 decembrie.

Data de 31 august a fost declarată în România, ca Ziua Limbii române prin adoptarea de către Parlament a Legii nr. 53/2013î, care prevede că Ziua Limbii Române trebuie să fie sărbătorită de autoritățile publice din România și de reprezentanțele diplomatice din străinătate, inclusiv de Institutele Culturale ale României sau alte instituții românești din străinătate prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative și artistice, cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei limbii române.

Ziua de 31 august este celebrată, din 1990, în Republica Moldova, sub numele de „Limba noastră cea română” sau „Ziua limbii române”. (Daniela PORUMB)

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version