În ultimii ani, cele mai multe accidente rutiere au avut loc din cauza persoanelor inconștiente care pun viața în pericol, pe a lor și pe a altor participanți la trafic urcându-se la volan după ce au consumat băuturi alcoolice. Deși nu au cauzat evenimente nefericite, mai mulți conducători auto din județ au fost surprinși de polițiști în timp ce conduceau sub influența licorilor bahice. Nu e zi sau noapte fără ca polițiștii rutieri să nu găsească astfel de șoferi. Așa se face că avem și noi câteva exemple.
Primul este un șofer de 63 de ani, M. Gheorghe care vineri seara a fost oprit de către un agent de poliție din cadrul Poliției orașului Nergrești și de doi jandarmi, care efectuau serviciul pe raza comunei Băcești. În urma testării alcoolscopice, a reieșit o concentrație de 0,86 mg/l în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate spitalicească în vederea recoltării de probe biologice. Pe numele său s-a întocmit dosar penal, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să se propună soluție legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui.
Următorea seară, alt șofer, Mihai S., în vârstă de 56 de ani, a fost identificat de polițiștii bârlădeni în timp ce conducea pe strada Mihai Eminescu un autoturism, deși se afla sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o îmbibație alcoolică de 1,37 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital pentru prelevarea mostrelor biologice necesare pentru stabilirea alcoolemiei, iar pe numele său polițiștii au întocmit dosar penal.
Gigi E., în vârstă de 34 de ani, din Municipiul Huși, nu a scăpat nici el de polițiști, fiind prins în timp ce conducea un autoturism pe DN 24B. Întrucât mirosul de alcool era puternic și nu avea cum să nu fie sesizat de către polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, Biroul Drumuri Naționale și Europene care desfășurau activități de supraveghere și control al traficului, „cetățeanul turmentat” a fost testat cu aparatul alcooltest, care se pare că nu a fost de partea lui. Valoarea de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat pe care aparatul a scos-o la iveală l-a trimis la spital pentru prelevarea mostrelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Beat la volan s-a dovedit a fi și T. Marius, în vârstă de 35 de ani, din Municipiul Vaslui, care duminică dimineață conducea un autoturism cu volanul pe partea dreaptă. Pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă la stânga în localitatea Bârzești, comuna Ștefan cel Mare, a intrat în coliziune cu un parapet din beton, autovehiculul răsturnându-se în afara părții carosabile. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, acesta având diagnosticul „traumatism cranio-cerebral, policontuzii prin accident rutier”. În urma testării cu aparatul alcooltest, rezultatul a fost de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe numele conducătorului auto întocmindu-se dosar penal.
Alți șoferi mai curajoși ca aceștia, după ce că au condus sub influența alcoolului, nu aveau nici măcar permis de conducere. Unul dintre ei este E. Cosmin, în vârstă de 20 ani, din municipiul Vaslui, care, sâmbătă, în timp ce conducea un autoturism pe strada Decebal din localitate a fost oprit pentru control de către polițiști din cadrul Biroului Rutier Vaslui. Polițiștii au stabilit că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie auto. Acesta a fost testat alcoolscopic, reieșind valoarea de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat. El este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 335 alin. 1 din Codul Penal.
Cu dosar penal s-a ales și I. Adrian, de 21 ani, din municipiul Bârlad. Acesta conducea un moped pe strada Republicii și a fost oprit pentru control de un echipaj din cadrul Biroului Rutier Bârlad. În urma verificărilor în bazele de date, polițiștii au constatat că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad, unde a refuzat prelevarea de mostre biologice. Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de a se supune prelevării de mostre biologice, necesare în vederea stabilirii alcoolemiei (pedepsite cu închisoarea de la unu la cinci ani).
Astfel, conducătorii auto care nu au ținut cont de prevederile stabilite prin lege în momentul în care au condus autovehicule pe drumurile publice s-au ales cu dosar penal. Acțiunile poliției județene în vederea identificării persoanelor care comit astfel de abateri vor continua și perioada următoare. (Roxana NĂSTASĂ)