Est News

Licitație cu repetiție pentru Autogara Bârlad

Din cauză că la prima strigare nu s-a prezentat nimeni, a fost programată o altă licitație la jumătatea acestei luni.

Prima strigare pentru vânzarea Autogării Bârlad, care a avut loc pe 28 august, a eșuat, din cauză că nimeni nu s-a înscris la licitație. Drept urmare, licitația va fi reluată pe 11 septembrie, la ora 10.

Vânzarea autogării se face în urma unei hotărâri judecătorești de executare silită, hotărâre obținută de SC Aquavas SA care are de recuperat de la SC Autotrans SA, firma care deține autogara, o datorie de 15.000 de lei pentru serviciile de canalizare apă pluvială.

Clădirea autogării, terenul aferent acesteia și peroanele au fost evaluate la două milioane de lei fără TVA, sumă care a reprezentat și prețul de pornire al licitației.

Cererea de executare silită a fost depusă de Aquavas în luna mai, anul acesta. Conform titlului executoriu constând în sentința civilă 840/21.03.2012 a Judecătoriei Bârlad, definitivă prin Decizia Civilă nr. 126/R/25.02.2014 a Tribunalului Vaslui, la aceste cheltuieli se mai adaugă și cheltuielile de executare silită.

Prețul de pornire al următoarei licitații a rămas la două milioane de lei. (Mihaela NICULESCU)

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version