Peste 2.000 de elevi din județ s-au ales cu alocațiile de susținere sistate sau diminuate din cauza numărului mare de absențe acumulate în ultimul semestru al anului școlar 2013-2014. În urma centralizării datelor primite de la Inspectoratul Școlar Județean Vaslui, Agenția de Prestații și Inspecție Socială (AJPIS) Vaslui a susependat și diminuat aceste plăți începând cu luna spetembrie.
„În urma situației transmise de Inspectoratul Școlar privind situația absențelor copiilor din familiile beneficiare de alocații de susținere s-a constatat că pentru 1.138 de beneficiari alocația a fost diminuată, iar pentru 896 de beneficiari alocația a fost suspendată”, a declarat Sorin Prepeliță, directorul executiv AJPIS Vaslui.
Plățile beneficiarilor vor fi reluate pe 1 februarie 2015 doar dacă aceștia nu vor mai absenta și în primul semestru al anului școlar 2014-2015. (Roxana NĂSTASĂ)