Est News

Târgul meșterilor populari – tradiție, aprecieri, dar nu și vânzări

Timp de trei zile (vineri, sâmbătă și duminică), Parcul Copou din Vaslui a fost gazda celor mai vestiți meșteșugari din țară care au venit să-și arate măiestria cu ocazia celei de-a XII-a ediții a Târgului meșterilor populari. Înarmați cu cimpoaie și fluiere, purtând costume populare păstrate cu strășnicie din neam în neam, meșterii și-au expus produsele, fiecare reprezentând cu mândrie zona din care se trage.

De la oalele de ceramică ale meșterilor din Horezu și Corund, la țesături de la Săpânța, meșteșugul opincilor, icoane din lemn, traiste și costume populare, toate s-au bucurat de aprecierea sutelor de vasluieni care au vizitat Parcul Copou în cele trei zile. Nici bucatele tradiționale nu au lipsit. Localnicii au putut gusta sărmăluțe, poale-n brâu, gemuri de fructe, dar și vin și țuică.

Organizatorii evenimentului, Consiliul Județean Vaslui, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui, și Primăria Municipiului Vaslui, folosindu-se de pretextul târgului au oferit publicului și câteva spectacole. Astfel, vineri seara la deschiderea oficială a evenimentului a urcat pe scenă grupul „Etnos” din Republica Moldova, sâmbătă seara grupul „Mugurel, iar duminică la ora 13:30, la spartul târgului, grupul „Trei Parale”.

Dacă organizarea și cadrul în care s-a desfășurat evenimentul au fost lăudate de artiștii populari prezenți, nu la fel de mulțumiți s-au declarat aceștia de vânzările pe care le-au făcut.

„Ar fi trebuit să punem taxe pentru poze pentru că așa ne-ar mai fi ieșit ceva. Pentru că majoritatea vin, se uită, fac poze și pleacă” a declarat unul dintre artiști.

„Au mers rău de tot vânzările anul acesta. Toți care trec, trec în plimbare și doar se uită. Parcă e expoziție. Mult mai bine mi-a mers în alte orașe mici de la care aveam așteptări mai puține” a declarat altul.

Cu speranța că la anul va fi mai bine, ediția a XII-a a Târgului meșterilor populari s-a încheiat duminică. (Roxana NĂSTASĂ)

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version