Țara noastră face parte, alături de alte 28 de state din Europa și America de Nord, din Alianța Nord-Atlantică (NATO), cea mai puternică forță militară din lume și singura de temut chiar și pentru Rusia.
În cadrul forțelor NATO, România participă cu o amată terestră compusă din 42.600 soldați, cu 889 unități de artilerie, la care se adaugă 437 tancuri și 36 de avioane militare, conform datelor Institutului Internațional pentru Studii Strategice (IISS).
Numărul de avioane militare pe care îl are la dispoziție România este de zece ori mai mic decât districtul militar sudic al Rusiei, care dispune de 375 de avioane. Acestora li se adaugă alte 320 de avioane din districtul militar vestic al Rusiei, conform cifrelor IISS.
Totodată, cele două unități militare din Rusia mai dispun, cumulat, de 1.600 unități de artilerie, 1.200 tancuri și aproape 700 de avioane de luptă.
Polonezii, chiar dacă se apropie de noi ca dimensiune a forțelor terestre, având o armată de 48.200 persoane, are în schimb aproape de trei ori mai multe avioane de luptă, mai exact 106 unități. Polonia stă de două ori mai bine decât România și la capitolul tancuri, având 893 de unități. În plus, polonezii mai pot participa în operațiunile NATO cu 783 unități de artilerie.
În schimb, țările baltice, situate chiar în coasta Federației Ruse, sunt prea mici ca să aibă forțe armate puternice. Totuși, dintre cele trei state baltice, Estonia iese în evidență cu cele ma bune dotări. Forțele armate terestre numără 3.750 persoane în Lituania, 1.400 în Letonia și 5.300 în Estonia.
În ceea ce privește artileria, Lituania are 48 unități, Letonia 76 unități iar Estonia 334 unități. La capitolul tancuri, Letonia este singurul stat baltic care dispune de trei tancuri, celelalte două țări neavând niciun tanc. Totodată, niciuna dintre cele trei țări baltice nu deține avioane de luptă, conform datelor oficiale și estimărilor IISS.
Sursa: money.ro