Est News

Hoyt Yee: Declarațiile politicienilor care încalcă dreptul la liberă exprimare trebuie descurajate

Declarațiile politicienilor care încalcă sau împiedică dreptul la liberă exprimare ar trebui descurajate puternic, fiind absolut vital pentru orice democrație să aibă o presă liberă și jurnaliști care să se poată exprima liber, a declarat, marți, Hoyt Yee, asistent adjunct al secretarului de Stat.

Rugat să comenteze modul în care premierul Victor Ponta a minimalizat atacurile asupra mai multor jurnaliști în timpul unui protest și comentariile postate pe Facebook de fostul său purtător de cuvânt Mirel Palada, Hoyt Yee, asistentul adjunct al secretarului de Stat al SUA, a declarat că nu este la curent cu incidentele, dar a precizat că este „absolut vital” pentru o democrație să aibă o presă liberă.

„Sprijinim ferm, după cum știți, libertarea de exprimare, libertatea presei. Cred că este absolut vital pentru orice democrație să aibă o presă liberă și jurnaliști care să poată face investigații, să scrie și să vorbească deschis despre ce subiecte doresc și orice declarații ale politicienilor sau ale oricui altcuiva care încalcă sau împiedică exercitarea acestui drept la liberă exprimare ar trebui să fie descurajate puternic”, a precizat oficialul american, răspunzând unei întrebări MEDIAFAX.

Hoyt Yee a subliniat faptul că oamenii trebuie „să fie conștienți că ceea ce spun ei poate avea efecte. Cuvintele sunt importante, pot avea un impact semnificativ, în special dacă sunt folosite într-un sens greșit”.

Diplomatul SUA a mai precizat că nu este loc în social media sau în media mainstream pentru discursuri care incită la violență sau discriminare.

„Sperăm foarte mult ca, fie în dezbaterile politice, sau în dezbateri publice în mediul online, în conversațiile de pe Facebook, oamenii să folosească un limbaj civilizat pentru a-și exprima opiniile. Categoric nu este loc, fie în social media sau media mainstream, pentru orice care aduce cu discursul instigator la ură, sau orice incită la violență, sau orice care incită la discriminare sau aduce prejudicii oricărui cetățean”, a mai precizat Hoyt Yee.

În luna august, Mirel Palada a avut pe pagina de Facebook o postare cu următorul conținut: „Cum apare câte un subiect politic care învârtoșează spiritul bejboinic în opinanți, de zici că-i catastrofă și dezastru mondial, cum mai scot capul câte doi-trei-zece-douăzeci, depinde de intensitatea subiectului, de bezmetici acoperiți de pe lista mea care își fac seppuku comunicațional și trântesc cu cuvintele anti-guvernamentale în baltă propagandistică la mine pe wall. Și uite așa mai frigem niște purceluși anti-guvernamentali la proțap și le dăm block și mai bem o bere în cinstea sufletelor răposaților care nu mai este. În seara asta era unul care acum era reporter la Gândul, iar inainte fusese la Hotnews, și care făcea clăbuci cu spume la mine pe pagină. Ce plăcere să-l execut electric! Câta îndemânare am să omor prin blocare ziariștii obiectivi, deci anti-guvernamentali. Pufoșilor, nici nu știți câtă plăcere îmi provocați”.

Palada și-a prezentat, pe19 august, „scuzele publice celor care s-au simțit ofensați de maniera” în care s-a exprimat „pe pagina personală de Facebook zilele trecute la adresa unor jurnaliști”.

„Respect dreptul la liberă exprimare al fiecărui jurnalist și consider esențial rolul presei într-o democrație. Cât voi fi purtător de cuvânt al Guvernului voi aprecia munca făcută cu onestitate de către jurnaliști și voi face tot ce îmi stă în putere să apăr principiile profesionalismului, responsabilității sociale, toleranței, bunului-simț și apărării democrației statului de drept”, se spune într-o scrisoare adresată președintelui interimar al Clubului Român de Presă, Indira Crasnea de către oficialul guvernului, scrisoare scanată și postată pe pagina de Facebook a lui Palada.

Răspunsul lui Mirel Palada a venit după ce Clubul Român de Presă i-a solicitat premierului Victor Ponta ca purtătorul său de cuvânt să prezinte scuze publice ca urmare a postării de pe Facebook ofensatoare la adresa jurnaliștilor.

La începutul lunii septembrie, premierul Victor Ponta a decis ca Mirel Palada, consilier pentru strategii guvernamentale, să nu mai îndeplinească și funcția de purtător de cuvânt al Guvernului.

Sursa: mediafax.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version