Est News

Portal de depunere on-line a documentelor privind regimul străinilor

Inspectoratul General pentru Imigrări a pus la dispoziția cetățenilor din Uniunea Europeană, Spațiul Economic European, Confederația Elvețiană, țări terțe și persoanelor juridice aflate pe teritoriul României, un portal de depunere on-line a documentelor privind regimul străinilor și al cetățenilor comunitari.

Aplicația contribuie în mod semnificativ la creșterea eficienței în rezolvarea cererilor adresate structurilor de imigrări din toată țara. Prelucrarea datelor se realizează în mod organizat și controlat, existând în permanență posibilitatea unei interacțiuni cu solicitanții pentru obținerea cât mai rapidă a datelor necesare și procesarea lor.

Prin lansarea acestui serviciu, Inspectoratul General pentru Imigrări oferă aplicanților oportunitatea de a face dovada îndeplinirii condițiilor legale prin încărcarea on-line a documentelor justificative, înainte de prezentarea la birourile de lucru cu publicul.

Documentele sunt verificate de operatori care asigură un feed-back on-line și programează solicitantul la o dată și oră stabilite pentru a se prezenta la ghișeele special amenajate și dotate, în vederea preluării datelor biometrice și a confruntării cu documentele originale.

Noua aplicație oferă utilizatorului posibilitatea de a verifica on-line, în orice moment, statusul cererii sale iar termenul legal de soluționare al acesteia începe de la data prezentării la ghișeu.

Persoanele al căror drept de ședere expiră în cel mult 30 de zile de la data trasmiterii on-line a cererii de prelungire a dreptului de ședere sunt obligate să se prezinte la formațiunea teritorială a Inspectoratului General pentru Imigrări, înainte de expirarea acestui termen.

Portalul poate fi accesat din site-ului public al Inspectoratului General pentru Imigrări sau la adresa: https://portaligi.mai.gov.ro. Metoda de lucru lansată urmărește scurtarea timpului de așteptare în fața ghișeului și eficientizarea procesului de preluare a cererilor. (Roxana NĂSTASĂ)

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version