Est News

Tânăr înecat în Lacul Pușcași

Sfârșit tragic pentru un tânăr din Vaslui, care s-a înecat, ieri noapte, în Lacul Pușcași. Băiatul, în vârstă de 20 de ani, se afla împreună cu un grup de peste 20 de tineri pe malul lacului la pescuit. Întrucât a fost sărbătoare, tinerii din oraș, au intenționat să rămână peste noapte pe malul apei pentru a sărbători cum se cuvine. Din păcate, totul s-a încheiat tragic.

Conform oficialilor Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui, la ora 1:07 niște tineri au efectuat un apel 112 prin care au reclamat că un prieten de-al lor s-a înecat. Tânărul a intrat în apă înotând aproximativ 20 de metri de la mal, nemaiputând să iasă afară. Unul dintre prieteni, în vârstă de 28 de ani, i-a sărit în ajutor însă din păcate nu a reușit să-l salveze. La fața locului s-au deplasat polițiști, pompieri și un echipaj SMURD, trupul neînsuflețit al băiatului fiind găsit dimineață, după trei ore de căutări. În această cauză, Poliția a declanșat o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia.

Numai în vara acestui an, nouă persoane și-au pierdut viața înecate în diferite acumulări. (Roxana NĂSTASĂ)

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version