Est News

Cele mai mari despăgubiri la polița RCA

Actualele limite de despăgubire pe polițele RCA au fost stabilite ca urmare a obligațiilor asumate de România în momentul aderării la Uniunea Europeană, în anul 2007 și a apartenenței sale la Sistemul Carte Verde. Conform prevederilor Directivei 2009/103/CE, fiecare stat membru al UE a fost obligat să introducă o limită de despăgubire pe polițele RCA până în iunie 2012, cel târziu, potrivit site-ului 1asig.ro.
Conform Directivei amintite, din cinci în cinci ani sumele prevăzute sunt revizuite, în funcție de evoluția indicelui european al prețurilor de consum.
În cazul daunelor materiale, Directiva stabilește un cuantum al limitelor minime de despăgubire de 1 milion euro, indiferent de numărul victimelor accidentului rutier. Pe de altă parte, în cazul vătămărilor corporale, care includ și controversatele daune morale, fiecare stat membru avea obligația să opteze pentru introducerea unor limite de 1 milion euro per victimă sau 5 milioane euro per eveniment.
România a optat pentru a doua variantă de limitare a despăgubirilor pentru vătămări corporale, însă trebuie menționat că în țări precum Germania sau Franța, acestea sunt practic nelimitate, având în vedere costurile medicale destul de consistente pe care ar trebui să le suporte un asigurător în cazul unui eveniment cu multe victime.
De altfel, accidentele cu un număr mare de victime au fost și cauza stabilirii acestor limite. Un exemplu este deja celebrul dezastru din tunelul Mont Blanc din 1999, când un incendiu de proporții, în care au fost implicate vehicule și persoane din mai multe țări, s-a soldat cu 38 de decese și pagube materiale însemnate.
În cazul României, cel mai recent eveniment care demonstrează necesitatea unor limite mari de despăgubire este accidentul din Muntenegru, de pe 23 iunie 2013, când un autocar s-a prăbușit într-o prăpastie, 19 persoane pierzându-și viața și alte 29 fiind rănite. În aceasta speță, OMNIASIG, asigurătorul autocarului, a anunțat deja că suma despăgubirilor aferente dosarelor de daună soluționate sau în curs de soluționare deschise în urma accidentului se ridica, în iunie a.c., la peste 4,2 milioane euro.
Între țările europene există discrepanțe imense între valorile acordate drept compensații morale, rezultatul fiind influențat de mai mulți factori, printre care cei sociali, culturali și cei de politică economică. De asemenea, diferențe mari apar din cauza puterii discreționare a instanțelor de judecată, în special în zona despăgubirilor non-patrimoniale care sunt foarte greu de cuantificat. Această situație poate fi regăsită și în România, fapt ce a condus la o escaladare, în ultimii ani, a despăgubirilor acordate ca daune morale.
Sursa: money.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version