Est News

Cadrele didactice, chemate la discuții

Cadrele didactice din Bârlad și zonele limitrofe s-au întâlnit cu inspectorii de specialitate, care le-au adus la cunoștință toate noutățile din anul școlar care a debutat astăzi.

Vineri, în diferite locații culturale din Bârlad, sute de cadre didactice au participat consfătuiri. Principalele probleme abordate au fost planurile-cadru pentru fiecare an de studiu, programe școlare pentru cursurile opționale din oferta națională, recomandări metodologice pentru programele școlare, acolo unde au fost schimbate sau revizuite, planificarea și proiectarea didactică, examene naționale, concursurile, olimpiadele școlare și temele ce vor fi dezbătute în cadrul cercurilor pedagogice de pe semestrul I și al II-lea. În contextul discuțiilor purtate de dascăli la aceste consfătuiri, s-au atins și probleme legate de noile proiecte de legi ale educației.

Învățătorii din școlile din Bârlad și cei din zonele limitrofe și-au dat întâlnire la Casa de Cultură a Sindicatelor ”George Tutoveanu”. Sarcina de a transmite toate informațiile învățătorilor a revenit Oanei Rusu și Petronelei Năstasă, inspectori de specialitate pentru învățământul primar în cadrul Inspectoratului școlar Județean Vaslui.

Înainte de a face cunoștință cu noutățile din învățământ, ei au avut parte de o analiză a calității educației din anul precedent. Inspectorul de specialitate a insistat asupra aspectelor pozitive, dar a subliniat și aspecte care trebuie îmbunătățite în noul an școlar: autoevaluarea elevilor, interdisciplinaritatea și lecții interesante, centrate pe elev.

În anul școlar precedent Inspectoratul școlar Județean (ISJ) Vaslui a efectuat inspecții școlare generale la următoarele școli: școala Gimnazială ”Anastasie Fătu” Berezeni, școala Gimnazială nr.1 Ibănești, școala nr. 1 ”Iorgu Radu” Bârlad. În total în anul școlar precedent au fost asistați la orele de curs 45 de învățători. Dintre aceștia 31 au primit calificativul „foarte bine”, zece au fost evaluați cu „bine”, iar patru (pensionari) au primit aprecieri verbale.

Vizitați de inspectori au fost și cei 61 de învățători, care s-au înscris pentru obținerea gradului didactic definitiv. Pentru obținerea gragului didactic II s-au efectuat 54 de inspecții curente și 29 speciale, iar pentru obținerea gradului didactic I, s-au realizat 65 de inspecții curente și 30 de inspecții speciale.

Reprezentantele ISJ Vaslui au apreciat gradul de implicare a dascălilor în diferite programe de formare, numărul de participanți fiind de 239 în anul școlar 2013-2014. La programele de formare pentru cadrele didactice care au luat în primire anul trecut clasa pregătitoare au participat 284 de învățători.

După ce învățătorii au făcut cunoștință cu toate schimbările și noua structură a noului an școlar, au mers organizat la școala Generală nr. 8 „Episcop Iacov Antonovici”. Acolo cadrele didactice au fost împărțite pe cercuri și au luat la cunoștință temele pe care trebuie să le dezbată la cercurile pedagogice. Cele două teme care vor fi dezbătute la cercurile pedagogice din anul școlar 2014-2015 sunt: „Manangementul clasei„ și „Strategii de individualizare a învățării”.

Informate și cu temele făcute, cadrele didactice din județul Vaslui își așteaptă astăzi învățăceii care vor păși cu emoție pragul școlilor. (Daniela PORUMB)

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=os9cNQVSwVU&w=560&h=315]

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=O7iTqgWAHlM&w=560&h=315]

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version