Est News

Lavanda, o afacere de 8.000 de euro la hectar

Pentru fermierii cu suprafețe mici de teren, cultivarea lavandei reprezintă o afacere cu un profit ce poate ajunge la 8.000 de euro la hectar. Cunoscută ca și “aurul mov”, lavanda (levănțica) face parte din categoria plantelor aromatice cu efecte curative remarcabile, iar uleiurile extrase din această plantă sunt folosite în tratamentul a peste 100 de boli.

Alexandru CROITORU

Intereseul pentru cultivarea lavandei a crescut extrem de mult în ultima periodă, mai ales de când s-a aflat că profitul pe care îl poate aduce un hectar cultivat poate ajunge la 8.000 de euro. Cei care intră în asemenea afacerei pot fi fermieri ce dețin suprafețe mici de terenuri.

Pregătirea terenului pentru cultivare implică mai multe proceduri specifice, precum arat, discuit, frezat și, opțional, bilonarea, la fel ca în legumicultură. Plantarea butașilor se poate face toamna sau primăvara. Recomandată este plantarea de toamnă, care permite dezvoltarea peste iarnă, iar rădăcina se fixează mai bine în sol. Dacă se face primăvara, plantarea butașilor începe după dezghețarea pământului. La prețul pieței, butașii necesari pentru înființarea unui hectar de lavandă costă aprximativ 30.000 de lei, în funcție de modul ales pentru recoltare. Dacă se face manual, intră mai mulți butași. Dacă recoltarea se face mecanizat, este nevoie de spațiere între rânduri. Lavanda este o plantă foarte rezistentă, iar temperaturile de plus 40 de garde Celsius sau minus 20 de grade nu o afectează. De luat în calcul poate fi și irigarea prin picurare a lavandei dacă există posibilitatea, dar acest lucru trebuie făcut cu atenție, pentru că planta este vulnerabilă la umezeală și poate putrezi dacă solul se îmbibă prea mult.

La ce este folosită lavanda?

În antichitate, lavanda era folosită la îmbălsămare și ca parfum scump de către regina Cleopatra, iar grecii și romanii se îmbăiau în apă cu lavandă pentru că se considera că este o plantă sacră, cu multiple beneficii pentru sănătate.

În cel de-al Doilea Război Mondial, lavanda era folosită ca plantă medicinală mai ales de către personalul din spitale, care o folosea pentru proprietățile ei antiseptice și dezifectante. Astăzi, lavanda are cam aceleași întrebuințări, mai ales în industria cosmetică. Beneficiile acesti plante nu se opresc aici, ea fiind folosită ca și sedativ, atispastic, antiseptic, hipotensor, diu retic, sudorific, antiinflamator și cicatrizant etc.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version