Est News

"Tulburelul" face primele victime

Nici bine nu a ieșit tulburelul că atât femeile, cât și bărbații au prins curaj și s-au luat la bătaie. Drept urmare, șapte bărbați și două femei au intrat pe mâna medicilor bârlădeni, la sfârșitul săptămânii trecute după ce s-au lăsat conduși de furie. Majoritatea sunt din Bârlad, dar au fost și din Murgeni, Zorleni și Vinderei. Din fericire, rănile cu care s-au ales în urma actelor de vitejie nu au fost prea grave, așa că după ce au primit îngrijirile medicale, au fost externați.

Pe mâna medicilor au mai intrat și alți patru pacienți, care au fost implicați în diferite accidente de circulație. Singurul care a necesitata internare este un bărbat în vârstă de 46 de ani din Murgeni. Acesta are o fractură de gambă.

O altă persoană care a avut nevoie de îngrijiri medicale a fost un bărbat de 46 de ani, din Bârlad, care a căzut dintr-un copac. Deși inițial se credea că starea lui este critică, în urma investigațiilor făcute de medicii bârlădeni nu s-au găsit leziuni, fiind în cele din urmă externat.

În total, aproape 300 de persoane și-au petrecut sfârșitul de săptămână la Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad. (D.P.)

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version