Est News

Bârladul sub lupă – Culmea crizei

În vremuri de criză, orice om chibzuit recurge la diverse măsuri pentru a depăși perioada dificilă prin care trece, încercând să repare și să refolosească diverse lucruri, în ideea unei economii cât de mici. La Bârlad, se pare că unii comercianți au fost loviți atât de rău de recesiune, încât au ajuns să „recondiționeze”, în premieră, și aerul pe care-l respiră.

Așa se face că proprietarul unui magazin din zona Pieței „9 Mai” Bârlad a simțit nevoia să-și le furnizeze clienților o informație prețioasă, printr-un afiș lipit pe ușă: acela că aerul din interior este „RECONDIȚIONAT”. Curioși din fire, am vrut să intrăm pentru a respira și noi astfel de aer, din păcate am nimerit după ora închiderii și ne-am mulțumit doar cu o fotografie ca amintire. Nu de alta, dar aflând că aerul a fost recondiționat, ne întrebăm cine l-a stricat? Din păcate, a doua zi afișul dispăruse, spre dezamăgirea bârlădenilor care s-ar fi putut mândri că sunt concitadini ai celor care au descoperit „aerul recondiționat”. (Mihaela NICULESCU)

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version