Est News

Zeci de copii abandonați în spital

Fără remușcări, regrete sau păreri de rău, tot mai multe mame din județ își abandonează pruncii abia născuți, în spital. Pun totul pe seama sărăciei și imposibilității de a-i crește și pleacă fără să se uite măcar o clipă la cei cărora le-au dat viață. Astfel, în cel mai bun caz micuții ajung la rude, sau dacă nu, în centre de plasament.

De la începutul anului, în Vaslui nu mai puțin de 27 de copii au fost abandonați la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Vaslui. Potrivit declarației managerului unității sanitare, ultimul caz de abandon s-a înregistrat la începutul acestei săptămâni, când o femeie a plecat din spital fără nicio explicație, imediat după ce a născut.

„Este trist ce se întâmplă, dar din păcate în fiecare lună avem astfel de cazuri. Anul acesta, sunt deja abandonați 27 de copii. Unele mame fug din spital, altele anunță abandonul. Spun că nu își iau acasă copiii deoarece nu îi pot întreține. Cauzele sunt de cele mai multe ori lipsa de educație, sărăcia, familiile dezorganizate și chiar vârsta foarte fragedă a mamelor. Mamele care abandonează copiii la naștere sunt, în general, din medii defavorizate. Sunt multe femei care provin din centrele de plasament sau femei care depind de îngrijirea și de finanțele unui bărbat și care sunt șantajate emoțional”, a declarat, Ana Rinder, managerul SJU Vaslui.

Copiii abandonați în spital intră în evidențele Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui, reprezentanții instituției încercând în primă fază integrarea lor în familia lărgită. Dacă nici rudele nu doresc să crească și să întrețină respectivii copii, aceștia sunt dați în plasament la asistenți maternali profesioniști. (Roxana NĂSTASĂ)

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version