Din cei 29 de profesori vasluieni care aspiră la o funcție de conducere 21 au trecut de evaluarea portofoliilor.
Conform oficialilor Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vaslui, dintre cele 29 de cadre didactice care au candidat pentru un loc în Corpul de experți în managementul educației (rampa către funcția de director), doar 21 au obținut punctajul peste 70, promovând etapa. Punctajul cel mai mare a fost 93, obținut de un cadru didactic de la Școala generală „George Tutoveanu” Bârlad.
Cei nemulțumiți de evaluarea ISJ Vaslui pot depune contestații până pe 26 septembrie, urmând ca pe 2 octombrie să fie afișate rezultatele finale.
Selecția cadrelor didactice a constat într-un concurs de dosare, fiecare dosar trebuind să conțină documente care să ateste absolvirea unor programe de formare în domeniul managementului educațional, experiența managerială, performanțele deosebite în inovarea managerială, precum și participarea la diverse proiecte.
De asemenea, cadrele didactice care s-au înscris în cursă pentru ocuparea unui post de director sau inspector școlar, trebuia să aibă în portofoliu acte care să ateste că sunt titulari în învățământul preuniversitar și să aibă cel puțin gradul didactic II. În plus, dascălii au avut nevoie de calificativul „foarte bine” în ultimii patru ani și nu trebuie să fi fost sancționați disciplinar în anul școlar curent.
Aceasta este a doua serie din 2014, prima desfășurându-se în perioada 10 iunie – 11 iulie, iar în urma evaluării portofoliilor depuse atunci, 14 cadre didactice au promovat. (Daniela PORUMB)