Cultura gălbenelelor poate reprezenta, pentru fermierii care nu dețin suprafețe mari de teren, o afacere cu investiții mici și cu un profit de patru ori mai mare.
Alexandru CROITORU
O afacere cu investiții minime dar cu profituri mari o reprezintă acum și cultura de gălbenele, o plantă medicinală extreme de cunoscută și cu mare căutare pe piață. Florile acestei plante se culeg de trei ori pe an și se pot vinde ca atare, sub formă uscată sau se pot vinde semințele.
Vest-europenii sunt foarte interesați să cumpere, mai ales germanii, care plătesc 9 euro pentru un kilogram de flori și 70 de euro pentru un kilogram de semințe.
Din punct de vedere al rentabilității, de pe un teren de 1.300 de metri pătrați se pot recolta chiar și 1.000 de kg de flori. Investiția poate fi de 2.000 – 3.000 de euro, iar acești bani sunt cheltuiți, în mare parte pentru semințe.
Semințele se seamănă primăvara devreme, în luna martie. Distanța de semănat este de 50 cm între rânduri, la adâncime de 2-3 cm. Pe suprafețele mici, semănatul se poate face și manual. Pentru semănat se folosesc 6-8 kg de semințe la hectar. Imediat după ce au răsărit se execută prima prașilă, spărgându-se crusta și distrugându-se buruienile. Prașila următoare se execută la două săptămâni după prima. Prașilele mecanice între rânduri se execută ori de câte ori este necesar, în cursul perioadei de vegetație mai ales după 2-3 recoltări.
Recoltatul florilor se face fără codițe când sunt complet dezvoltate, iar recoltarea se face succesiv 3-4 zile, după ce se ridică roua.
Gălbenelele sunt originare din zona mediteraneană, fiind cunoscute ca plante ornamentale, melifere, dar și medicinale. În Evul Mediu s-au menținut în cultură pe lângă mănăstiri, iar primele menționări despre cultivarea acestor pante apar în secolul al XII-lea. Numele derivă din latinescul “calendae” și un diminutiv care, împreună, înseamnă calendar mic și asta deoarece florile se deschis la răsăritul soarelui și se închid la apus. O curiozitate legată de aceste flori este și faptul că, dacă dimineața, după ora șapte, capitulele sunt închise, însemană că în acea zi va ploua, de aceea gălbenelele erau considerate, încă din secolul trecut, barometre pentru evoluția vremii.
La ce se folosesc gălbenelele
Crema de gălbenele tratează aproape orice. De la exczeme la psoriazis, hemoroizi și acnee. Intern, ceaiul de gălbenele este folosit în tratarea gastritelor hiperacide, ulcer gastric, ulcer duodenal, colecistită, icter infecțios, ulcerații canceroase, inflamații ale colonului etc. Extern, alifiile pe bază de gălbenele sunt folosite pentru leucoree, acne, degerături, arsuri, răni purulente, caner de piele, leziuni ulceroase ale sânilor, cancer mamar etc.