Această toamnă aduce noi bucurii iubitorilor de tenis. Pe terenurile Tenis Club Municipal Bârlad din Grădina Publică se va desfășura, între 26 și 28 septembrie, o competiție dedicată juniorilor, organizată de municipalitatea bârlădeană.
Sub titulatura „Cupa de Toamnă”, vor avea loc mai multe turnee grupate pe grupe de vârstă și sex. Astfel, pe cele cinci terenuri ale clubului se vor juca mai multe competiții paralele destinate tuturor minorilor.
„Estimăm peste 60 de participanți la toate categoriile. Majoritatea jucătorilor ce se vor alinia la start au experiență, unii dintre ei participând la turneele organizate de Federația Română de Tenis (FRT)” a declarat Adrian Trandafir, reprezentantul organizatorului.
Deși nu se poate vorbi de reprezentanți a unor cluburi, la competiție se așteaptă cei mai buni tenismeni din Bârlad, elevi ai tuturor antrenorilor de tenis din localitate.
La categoriile de vârstă sub 10 ani, respectiv roșu, portocaliu și verde, se așteaptă participarea tuturor competitorilor care au participat la Cupa Bârlad, desfășurată între 13-15 septembrie. (Andrei ARSENE)