Est News

BEC: Cele 14 candidaturi la prezidențiale, definitive. Ordinea pe buletinul de vot se stabilește marți

Paisprezece candidați se vor confrunta în alegerile prezidențiale din 2 noiembrie, candidaturile acestora rămânând definitive, potrivit procesului-verbal constatator încheiat duminică de Biroul Electoral Central, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt a BEC, Marian Muhuleț.

Astfel, în cursa pentru alegerea Președintelui României participă Victor Viorel Ponta (Alianța Electorală PSD-UNPR-PC), Klaus-Werner Iohannis (Alianța Creștin-Liberală PNL-PDL), candidații independenți Monica Luisa Macovei, Călin Popescu Tăriceanu și Teodor-Viorel Meleșcanu, Elena Gabriela Udrea (Partidul Mișcarea Populară).

Pe buletinele de vot se vor regăsi, de asemenea, Cristian Dan Diaconescu(Partidul Poporului – Dan Diaconescu), Kelemen Hunor (UDMR), Szilagyi Zsolt (Partidului Popular Maghiar din Transilvania), Corneliu Vadim Tudor(PRM), Constantin Rotaru (Partidul Alternativa Socialistă), William Gabriel Brînză (Partidul Ecologist Român), Mirel Mircea Amariței (Partidul Prodemo) și candidatul independent Gheorghe Funar. Marian Muhuleț a precizat că tragerea la sorți pentru stabilirea ordinii candidaților pe buletinele de vot va avea loc marți, 30 septembrie, la ora 14.00, la sediul BEC.

Sursa: mediafax.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version