Est News

Cine primește ajutor pentru încălzire

Începând de luni, 6 octombrie, Primăria Municipiului Vaslui va primi cereri de acordare a ajutoarelor financiare pentru încălzirea locuinței. Tot în acestă perioadă, până pe 15 octombrie, toate primăriile din județ primesc cereri de acordare a acestor drepturi. Deși nu s-au anunțat controale legate de legalitatea acordării ajutoarelor, beneficiarii acestor drepturi care nu se încadrează în baremele financiare impuse de lege ar putea returna banii luați de la stat.

Bogdan RUSU

Solicitanții care au în proprietate imobile sau alte spații locative în afara locuinței, autoturisme cu anul de fabricație mai mic de 10 ani (2004) sau câte două autoturisme nu vor beneficia de ajutoare pentru încălzirea locuinței. Nici vasluienii care au în proprietate utilaje agricole (tractoare, combine și alte utilaje mari), de prelucrat lemnul (gater, abric) și conturi bancare mai mari de 3.000 lei nu pot intra în categoria beneficiarilor.

În mediul rural, nu vor primi ajutoare cei care dețin animale și păsări a căror valoare netă de producție anuală depășește cumulat suma de 1.000 euro pentru persoana singură, respectiv suma de 2.500 euro pentru familie.

Potrivit actelor normative în vigoare, persoanele care folosesc pentru încălzirea locuințelor energie termică în sistem centralizat, energie electrică, gaze natural, lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri și care au venituri mici por solicita ajutorul statului. Cererile depuse de persoanele eligibile, vor fi aprobate pentru un singur tip de sistem de încălzire, cel principal, chiar dacă petenții dețin simultan două sau mai multe sisteme de încălzire (sobe, calorifere electrice, calorifere conectate la sistemul centralizat de încălzire și centrale termice).

Ajutoare pentru încălzire se vor acorda pentru următoarele intervale de venituri: 0-786 lei/membru de familie pentru familiile care utilizează agent termic în sistem centralizat, între 0-1.082 lei pentru persoana singură care utilizează agent termic în sistem centralizat. În aceste situații compensațiile se vor acorda prin plata unui procent din consumul real de agent termic, în funcție de venitul mediu pe membru de familie sau al persoanei singure. De asemenea, un alt interval de venituri este cel între 0 – 615 lei/membru de familie, pentru utilizarea energiei electrice, gazului metan, lemne, cărbuni, combustibili petrolieri. Pentru aceste tipuri de sisteme de încălzire, compensațiile se vor acorda în sumă fixă, dar nu mai mult decât consumul efectiv calculat de către furnizor, în funcție de venitul net pe membru de familie.

La calcularea venitului pe membru de familie nu se iau în calcul: bursele de studiu și cele sociale, bursele „Banii de liceu”, alocația pentru susținerea familiei, bugetul personal complementar al persoanelor cu handicap, ajutoarele de stat acordate producătorilor agricoli și nici banii încasați de persoanele care muncesc cu ziua.

Proprietarii care au diverse bunuri ce îi scot de pe lista celor eligibili să primească ajutoare, dar care sunt folosite de alte persoane și dețin dovada că nu profită de pe urma acestor bunuri pot primi ajutoare pentru încălzire. Dosarele în vederea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței vor conține cererea tip completată (ar trebui să se găsească la primării) și actele doveditoare pentru stabilirea componenței familiei, a valorii veniturilor, proprietăților sau a modului de folosință a locuinței pentru care se solicită acordarea ajutorului. În cazul ajutoarelor solicitate pentru energia electrică, angajații primăriilor vor face obligatoriu anchete sociale, în maxim 15 zile lucrătoare de la data depunerii cererii.

Primarii au dat ajutoare pentru încălzire pe sprânceană

La nivelul județului Vaslui, nu s-au mai efectuat controale privind modul de acordare a ajutoarelor pentru încălzire aferente iernii 2013-2014 pentru a se vedea dacă beneficiarii acestor drepturi financiare au avut cu adevărat nevoie de ele. De ceva timp, aceste controale, pe care le face Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Vaslui, sunt comandate de la nivel ministerial și vizează serviciile sociale din cadrul primăriilor. Aceste servicii primesc cererile de la beneficiari, le aprobă sau nu și transmit AJPS tabelele cu beneficiarii eligibili. În această situație, AJPS nu poate ști dacă cei trecuți în tabele ar trebui sau nu să primească ajutoare pentru încălzire. De aceea se impun și controalele la nivel de primării, pentru a se studia dosarele depuse de solicitanți.

În situația în care se apropie alegerile prezidențiale, nu este exclus ca unii primari să închidă ochii atunci când diferite persoane cer bani de încălzire, deși sunt de-a dreptul înstărite. Sorin Prepeliță, directorul AJPS Vaslui ne-a declarat că abia în luna ianuarie 2015 se va ști dacă vor avea loc controale la nivelul primăriilor pentru a se verifica modul de acordare a acestor drepturi sau nu. Se știe însă că în sezonul rece 2012-2013, la ultima serie de controale făcute în teren de AJPS, s-a descoperit că mai multe primării au aprobat alocarea a sute de ajutoare pentru încălzire pe sprinceană.

De exemplu, la un control făcut în vara anului 2013, ce a vizat modul de acordare a ajutoarelor în iarna 2012-2013, s-au verificat 5.129 de dosare în 42 de comune, iar în teren s-au verificat de către AJPS un număr de 829 de dosare. Efectul: la 424 beneficiari care au primit ajutoare nu aveau dreptul să primească bani de la stat. Vinovați au fost primarii, care cunoșteau foarte bine situația financiară a celor care au solicitat ajutor din partea statului, dar nu au respins cererile celor cu venituri generoase. Aviz amatorilor, căci nu se știe ce se va întâmpla în viitor.

Termprod bate obrazul datornicilor

În această iarnă, săracii cu datorii, dar și mai multe familii binecuvântate financiar din blocurile ANL ar putea rămâne în frig. Conducerea SC Termprod SA Vaslui, a atras atenția că vasluienii care au acumulat datorii din sezonul rece 2013-2014 vor rămâne anul acesta fără căldură, dacă nu achită debitele.

„Nemulțumirea noastră este în continuare legată de datornici. Nu am reușit să recuperăm toate sumele restante din sezonul rece trecut. Printre cei care nu plătesc pentru serviciile prestate de noi nu sunt doar persoane cu posibilități materiale reduse. Și locuitorii ANL, care au o situație financiară mai bună, au restanțe la noi, atât la apă caldă cât și la căldură. Cei care nu au mai plătit facturile din iarna trecută, nu vor mai fi abonații noștri”, a declarat Toma Tudorică, directorul Termprod.

Societatea de termoficare nu are o sumă colosală de recuperat de la populație, fiind vorba de o datorie de aproximativ 100.000 de lei, exact cât sprijinul financiar solicitat Consiliului Județean Vaslui de Episcopia Hușilor , pentru a repara un turn și un zid. Angajații Termprod vor face primele teste a sistemului de încălzire la rece, astfel încât, dacă temperaturile vor fi scăzute, agentul termic să poată fi furnizat începând cu data de 1 noiembrie celor peste 750 de abonați.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version