Est News

Guvernul a avizat favorabil inițiativa privind insolvența persoanelor fizice, contrar promisiunii FMI

Guvernul a avizat favorabil o inițiativă legislativă, inițiată de un deputat PSD, privind insolvența persoanelor fizice, în condițiile în care în ultimii doi ani s-a angajat constant față de FMI, în scrisorile de intenție, să facă toate eforturile pentru a evita adoptarea unor astfel de inițiative.

Avizul favorabil este acordat în contextul în care premierul Victor Ponta a declarat, în vara acestui an, că România nu va avea nevoie să reînnoiască acordul cu Fondul Monetar Internațional (FMI), care ajunge la final anul viitor.

În ultimii doi ani, Executivul a respins mai multe inițiative legislative pe această temă.

În proiect se arată că românii care au datorii sau credite și rate la bănci trebuie să beneficieze de reglementări clare și coerente care să protejeze persoanele fizice, debitori de bună credință, de situația în care, sufocați de cumulul de datorii pe care trebuie să le ramburseze, ajung în imposibilitate de plată.

Scopul actului normativ este de a asigura acoperirea datoriilor persoanelor fizice fără activități antreprenoriale, aflate în insolvență, prin intermediul rambursării datoriilor în baza unui plan ori prin intermediul lichidării bunurilor respectivilor debitori.

„Executarea silită trebuie să fie o procedură aplicată numai în ultimă instanță, atunci când debitorul persoană fizică nu mai poate, din diferite motive imputabile acestuia, să-și respecte angajamentele de la momentul contractării creditului”, se arată în proiect.

Debitorul va fi considerat în imposibilitate de a-și achita datoriile la scadență dacă este incapabil să își achite două sau mai multe datorii, față de doi sau mai mulți creditori, în decurs de peste 30 de zile de la data scadentă a acestora. În această situație, va avea dreptul să depună o cerere de „insolvență” și o propunere de plan pentru rambursarea datoriilor.

Instanța nu va putea refuza deschiderea procedurii de insolvență exclusiv în temeiul faptului că debitorul nu are destule bunuri să acopere costurile procedurii, costurile urmând astfel să fie suportate de către stat.

În ultimii doi ani, inclusiv în scrisoarea de intenție convenită cu Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană în primăvara acestui an, Guvernul s-a angajat că va lua toate măsurile pentru a nu fi adoptată o legislație privind falimentul personal și nici alte propuneri legislative privind recuperarea datoriilor, pe motiv că ar putea fi „subminată” disciplina de plată a ratelor la credite.

„Deoarece menținerea disciplinei de creditare printre debitori contribuie semnificativ la consolidarea stabilității financiare, vom face toate eforturile să evităm adoptarea inițiativelor legislative privind insolvența personală, care creează un hazard moral și sunt deschise spre abuzuri la scară largă de către debitori, ceea ce ar submina disciplina de creditare”, se angaja constant Guvernul.

Potrivit unui studiu realizat de compania de consultanță London Economics pentru Comisia Europeană, contractat în 2011 și finalizat anul trecut, România este una dintre puținele țări europene unde nu există o legislație privind insolvența persoanelor fizice, care nu beneficiază de nicio formă de protecție în fața creditorilor odată ce ajung în situația de a nu-și mai putea onora obligațiile financiare.

Deși FMI neagă că s-ar fi implicat în această dezbatere, raportul London Economics amintește că în scrisorile atașate acordului se menționează că guvernul va continua consultările cu FMI și Comisia Europeană înainte de a introduce măsuri precum cele prezente în proiectul privind legea insolvenței personale, care ar putea crește indisciplina în rândul debitorilor.

Banca Națională, care s-a opus de asemenea inițiativelor, a invocat stabilitatea sistemului bancar și posibilitatea ca băncile, confruntate cu legiferarea falimentului personal, să ceară mai multe garanții pentru credite și să restricționeze accesul la finanțare.US Commercial Service, agenție a guvernului SUA, notează că numărul insuficient de judecători și avocați specializați în proceduri de faliment îngreunează procesul judiciar în astfel de cazuri și împiedică de multe ori soluționarea în mod consecvent a dosarelor.

De asemenea, există motive de îngrijorare legate de sistemul judiciar, care nu ar face față numărului ridicat de dosare care ar ajunge în instanță în baza unei legi a falimentului personal.

România are în derulare un acord în valoare de 4 miliarde de euro cu FMI și Uniunea Europeană, din care nu intenționează însă să acceseze fonduri. Scopul acordului este de a proteja România de eventuale șocuri pe piețele financiare și de a ajuta la reducerea costurilor de finanțare.

România a încheiat cu succes, în ultimii patru ani, două acorduri cu FMI, UE și Banca Mondială, în valoare de 20 miliarde euro, respectiv 5 miliarde euro. Al doilea acord, semnat în 2011 și finalizat anul trecut, a avut de asemenea caracter preventiv, autoritățile optând să nu acceseze fondurile puse la dispoziție de creditorii externi.

Mai mulți analiști contactați recent de MEDIAFAX au apreciat că există un mare risc ca acordul cu FMI să fie rupt dacă Executivul va pune în aplicare măsuri electorale.

Sursa: mediafax.ro

Exit mobile version