Est News

Rechizitele pentru elevii săraci, la mâna primarilor

Acordarea rechizitelor gratuite pentru elevi de Ministerul Educației se află la Vaslui sub decizia unor primari care condiționează acest lucru cu plata de către părinți a impozitelor locale. Această măsură este însă considerată ilegală de către prefectul județului care a transmis edililor să înceteze cu astfel de practici.

Roxana NĂSTASĂ

Zeci de părinți din județul Vaslui au reclamat la Inspectoratul Școlar Județean că eliberarea de adeverințe pentru elevii care ar urma să beneficieze de rechizite gratuite este condiționată de către unii primari cu plata impozitelor la bugetul local.

Măsura luată de către primarii reclamați este considerată de către prefectul județului Vaslui, Andrei Puică, drept „una abuzivă și ilegală”, motiv pentru care a interzis primarilor să mai continue cu astfel de practici.

„Rechizitele școlare gratuite se dau în fiecare an de către Ministerul Educației acelor elevi care provin din familii cu venituri reduse. Este logic că dacă părinții ar avea venituri suficiente nu ar cere aceste ajutoare și, implicit, ar avea și cu ce să-și plătească impozitele. De aceea, în urma sesizării făcute de Inspectoratul Școlar am transmis o circulară către primării prin care le-am specificat că o astfel de practică, prin care eliberarea adeverinței de venit agricol e condiționată cu plata impozitelor, este una ilegală și abuzivă”, a declarat prefectul județului Vaslui, Andrei Puică.

Pentru a beneficia de rechizite școlare gratuite, elevii trebuie să depună la secretariatele școlilor un dosar care să conțină mai multe documente, printre care și o adeverință de venit agricol, eliberată de primărie, în care să se arate dacă familia respectivă deține suprafețe de teren de pe urma cărora să fi obținut venituri.

În județul Vaslui, urmează să beneficieze de rechizite gratuite aproximativ 27.000 de elevi de ciclu primar și gimnazial. Beneficiarii trebuie să facă dovada că venitul mediu net lunar pe membru de familie nu depășește 450 de lei, adică jumătate din salariul de bază minim brut pe țară. O altă condiție este dovada înscrierii în învățământul de stat și frecventarea cursurilor de zi. Valoarea maximă a fiecărui pachet de rechizite este de 25 lei pentru un elev din învățământul primar și 30 de lei pentru un elev din învățământul gimnazial.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version