C Bârlad – Steaua București 16 la 62. Deși a făcut un joc bun împotriva echipei Steaua București, Rugby Club Bârlad a pierdut cu scorul de 16 la 62. RC Bârlad a marcat doar un eseu, pe când Steaua București a marcat 10 eseuri.
„Diferența s-a văzut. Am făcut un joc frumos, n-am cedat și am luptat pentru fiecare balon. Per total sunt mulțumit de joc. Să nu uităm că mulți dintre jucătorii noștri de-abia au terminat junioratul anul trecut și trebuie să-i păstrăm fizic în primul rând, a declarat Ioan Harnagea, antrenorul echipei RC Bârlad.
Pe teren diferența s-a văzut din start, jucătorii steliști atacând din prima secundă. Aceștia au marcat încă din startul meciului două eseuri, nemailăsând jucătorilor bârlădeni nicio speranță în privința unui meci echilibrat. Cu toate acestea bârlădenii au revenit, spre marea bucurie a spectatorilor, prima repriză terminându-se cu scorul de 16 la 24.
„Diferența dintre noi și ei a fost dată și de jucătorii din emisfera sudică”, a mai spus antenorul echipei bârlădene.
Pe lângă jocul bun al jucătorilor de la RC Bârlad, toată lumea a fost încântată de jocul prestat de fundașul stelist Ionuț Niacșu, fost jucător la echipa bârlădeană.
„A fost o plăcere să-mi revăd antrenorii și să joc acasă. A fost un meci greu, mai ales în prima repriză, sunt încântat de jocul prestat și așteptăm meciul cu Dinamo de săptămâna viitoare”, a declarat Niacșu.
După acest meci, clasamentul din Grupa Muntenia a Cupei României este următorul: Dinamo București (9 puncte), Steaua București (6 puncte), RC Bârlad (0 puncte). (Andrei ARSENE)
[youtube http://www.youtube.com/watch?v=73Pss7LNkhc&w=560&h=315] [youtube http://www.youtube.com/watch?v=NpXRbMvVz70&w=560&h=315] [youtube http://www.youtube.com/watch?v=V7bGe4ghBKg&w=560&h=315]