Ieri, câteva zeci de persoane, potențiali președinți și locțiitori în cadrul birourilor electorale din secțiile de votare, s-au îngrămădit în Sala „Ștefan cel Mare” a Consiliului Județean Vaslui, pentru a fi instruite cu privire la metodologia de organizare și desfășurare a alegerilor.
Biroul Electoral Județean Vaslui i-a convocat ieri doar pe cei care nu au mai mai deținut asemenea funcții în anii anteriori, însă la instruire a participat cine a vrut, încât unii din cei prezenți au fost nevoiți să asculte cele ce se discutau în sală de pe hol. Unii s-au așezat pe postamentul din interiorul sălii, deoarece nu au avut loc pe scaune. Cei care au mai fost instruiți au fost invitați să părăsească sala, dar la solicitare a răspuns doar un grup de persoane din comuna Tanacu. Restul și-au apărat ferm scaunele… Să sperăm că după atâta instruire, nu vor mai exista greșeli din partea membrilor sau a conducerii secțiilor în care se va vota. (Bogdan RUSU)