Ieri, conducerea Prefecturii Vaslui s-a întâlnit în cadrul unei videoconferințe cu Gabriel Oprea, viceprim-ministrul securității naționale și ministrul al afacerilor interne, pentru a pune la punct o serie de detalii privind organizarea alegerilor prezidențiale din acest an.
„Datoria noastră este ca alegerile să se defășoare în respectul legii. Să facem tot ce depine de noi ca procesul electoral să se desfășoare în condiții normale. Pe timpul campaniei electorale Ministerul Afacerilor Interne va mobiliza 30.000 de forțe de ordine, iar în ziua votului peste 50.000 de angajați vor fi mobilizați”, a declarat Oprea.
La videoconferință au mai participat și șefii forțelor de ordine, ai Inspectoratului de Poliție al Județului și Jandarmeriei, precum și comandantul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență. În noapte de joi spre vineri începe oficial campania electorală și se impune efectuarea tuturor demersurilor pentru a se asigura materialele necesare secțiilor de votare (buletine de vot, ștampile, timbre, autocolante). (Bogdan RUSU)