Est News

Vasluiul râde la Festival…

După ce am sărbătorit în august Zilele Culturale ale Vasluiului, luna octombrie este marcată de o altă amplă sărbătoare, de data aceasta la nivel național: Zilele Umorului Românesc, structurate în manifestările artistice complexe ocazionate de Festivalul Umorului „Constantin Tănase”. Și este firesc să fie așa, aici s-a născut inegalabilul fondator al teatrului modern românesc de comedie și nu numai el. Și alte stele ale scenei și-au legat strălucirea de vorba noastră și le amintim numai pe Aglae Pruteanu și Tamara Bucuceanu-Botez. Dacă adăugăm și omniprezența teatrului popular în satele județului, putem concluziona existența unei pasiuni generale, de natură genetică, pentru practicarea actoriei, sau cel puțin, pentru admirarea ei.

Festivalul de anul acesta vine în întâmpinarea a tot ce înseamnă interes pentru actul artistic din orizontul umorului, în toate modalitățile sale de exprimare. Desigur, actualmente, spre deosebire de trecut, în prim plan se situează spectacolele oferite de teatrele profesioniste, cele mai importante instituții din această categorie, din țară și din spațiul românesc de peste Prut. De altfel, Festivalul se deschide practic prin prezența scenică a actorilor Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău. Ne bucură mai întâi titulatura, numele celui mai mare poet al nostru, care a fost totodată cel mai profund român, are cea mai mare semnificație pentru conaționalii noștri de peste Prut, de peste Nistru și mai departe. Iar spectacolul „Hronicul Găinarilor” consemnează cu aciditatea satirei, două date cu reverberații tragice pentru românii dintre Prut și Nistru: 1812 și 1940.

După Teatrul Național din Chișinău, fratele său, Teatrul Național din București. Mai înainte de a ne opri asupra denumirii piesei „Dineu cu proști”, suntem copleșiți de prezența în distribuție a celor doi „monștri sacri” ai scenei românești, Ion Caramitru și Horațiu Mălăele. Autorul, Francis Veber ne introduce în lumea ciudată în care viețuiește un editor parizian cu viața divizată în cea mai bună tradiție franțuzească, între soție, amantă și numeroși competotiori.

Teatrul „Odeon” vine cu un spectacol de o concepție originală, Peter Kerek. Plecând de la vizionarea unui film construiește o desfășurare dramatică intitulată „Liniște, Sarut, Acțiune”. Este povestea unui regizor care dorește să realizeze un film de dragoste de mare succes, etapele străduinței sale fiind pigmentate cu ironie și umor.

Cu o denumire oarecum derutantă, Teatrul Mic, este de fapt unul dintre cele mai mari teatre din România. Piesa pe care o prezintă, „Pensiune completă” de Pierre Chesnot se înscrie în șirul creațiilor franceze de comedie, cu subiecte adaptate gustului celui mai larg public. Actorii reușesc să antreneze publicul în urmărirea efectelor comice, generate de încurcăturile prin care trece personajul principal împărțit în mod egal și într-o lungă perioadă de timp, între soție și amantă.

Tot de la București, Teatrul de Comedie, își justifică în continuare denumirea prin reprezentația „Bani din cer” a actorului Ray Cooney. Un mic funcționar tipic, individ șters și umil, trece prin întâmplări cu totul neobișnuite, de un comic savuros, dublate însă de situații de un profund dramatism.

Orginaliatea la cote maxime ne este dăruită însă de Compania de teatru „Passe-Partout Dan Puric”. Cu un colectiv extrem de restrâns numeric, Compania realizează pentru noi două spectacole excepționale, prețuite în mod aparte de un public elevat. Cel dintâi specatcol, „Rencontres” are ca protagoniști pe Dragoș și Violeta Huluba, care, folosind o mare varietate de modalități – mimică, dans, pantomimă – ne transpun în personaje diversificate și exprimă o multitudine de sentimente. Radu Gheorghe și Răzvan Vasilescu evoluează pe scenă într-o suită de situații comice, fiecare având caracteristici personificate, în cel de-al doilea spectacol cu denumirea ” Stand-up Comedy”.

„Artă”, o comedie de Yasmina Reza face parte din repertoriul Teatrului „Bulandra”. Cu numai trei actori, Vlad Zamfirescu, Șerban Pavlu și Gheoghe Ifrim, personalități de excepție, ne este prezentată, în manieră comică, o dezbatere despre arta modernă.

Părerile pro și contra se înfruntă într-o dispută derutantă, care stârnește hohote de râs.

După această suită de spectacole, unul mai modern decât celălalt, ne întoarcem în oaza de liniște a dramaturgiei clasice cu „Doctor fără voie” de Moliere. Comedia actorului francez realizatș de Teatrul “Victor Ion Popa” din Bârlad, în regia lui Dorin Mihăilescu, o farsă în esență, se impune prin umorul de calitate care conferă caracteristici superioare genului respectiv.

Mai mult modernism și accentuate modalități din sfera experimentului, vom întâlni la tinerii actori care vor evolua în sala Studio a Casei de Cultură. Remarcabil de la bun început este faptul că în cadrul acestor colective, au roluri importante actori originari din arealul actualului județ Vaslui: Sorin Poamă, Simona Cuciurianu și Vlad Gălățianu. Tinerii vor susține spectacole extrem de diversificate aparținând unor autori, foarte deosebiți și ei, Matei Vișniec, Dennis Kelly, Silviana Vișan Carter, Vera Ion. Un loc deosebit îl ocupă specatcolele de improvizație și trupa de liceeni vasluieni „Macabril”. Aceeași modernitate și cultura experimentului și la teatrele “Masca” și “Vostru”.

Sfera umorului cuprinde în mod necesar și alte genuri, în afara dramaturgiei. Literatura, cu tematica adecvată este prezentă în cadrul unui concurs care cuprinde două secțiuni: manuscris și carte tipărită. La cea dintâi au participat 48 de autori, din România, de peste Prut, dar și din Muntenegru și Suedia. Peste 50 de autori au adus în concurs 68 de cărți de umor. Festivitatea de premiere va avea loc pe 10 octombrie.

Caricatura a fost întotdeauna la loc de prim rang în toate edițiile festivalului, așa s-a întâmplat și acum, la a XXIII-a dintre acestea. Dacă în cazul literaturii umoristice, colectarea lucrărilor și jurizarea au fost organizate de Biblioteca Județeană “Nicolae Milescu Spătarul” prin directorul său, prof. Gelu-Voicu Bichineț, tot ceea ce a intrat în domeniul caricatură se datorează Muzeului Județean “ștefan cel Mare”, directorului prof. dr. Ramona Mocanu. Vasluienii vor asista la vernisajul Salonului Internațional de Caricatură “Anul electoral”. Alături de lucrările aflate în concurs vor putea fi vizionate și cele ale consacraților, Costel Pătrășcan și Leonte Năstase. Menționăm și expozițiile personale realizate de Ovidiu Ambrozie Bortă (BOA), prezentată sub genericul „BOA la electorală” și de Cristinel Vecerdea (CRIV), intitulată „De la Tănase la noi”, dar și o importantă contribuție locală, „Caricatura vasluiană la ceas…retro”, cu lucrări semnate de Nicolae Viziteu, Paul Olaru și Corneliu Cozmei.

La Biblioteca Județeană “Nicolae Milescu Spătarul” va avea loc și o activitate complexă constând într-o dublă lansare: albumul de caricatură “Negru pe alb” (117 caricaturi color) datorat lui Costel Pătrășcan și volumul de presă “Memorial umoristic” de Dan Ravaru. Torul pe un fundal de excepție: expoziția personală tot a lui Costel Pătrășcan cu titlul original „Istoria literaturii române ERATă”. Tot aici se va desfășura pe toată perioada festivalului, un atelier de teatru radiofonic în cadrul căruia vor fi cunoscute și comentate emisiuni deosebite înregistrate de-a lungul timpului cu actori consacrați ai genului.

Tot pe parcursul festivalului, la cinematograful de la Silver Mall, vor putea fi vizionate filme ilustrând domeniul comediei, realizate de cineaști români.

O parte din manifestările consemnate la mai sus vor avea loc și la Bârlad sau Huși.

Cândva, coloana vertebrală a Festivalului “Constantin Tănase”, concursul formațiilor și interpreților amatori de partid și umor caută să-și reintre în drepturi. Dacă mutațiile sociale de după 1999 au dus la o restrângere a prezenței artiștilor amatori în general, la actuala ediție a Festivalului se urmărește o revigorare a contribuției scenice a acestora. La Negrești se vor reuni reprezentanți amatori ai genului, de la Sibiu, Turnu-Severin, Făgăraș, Câmpulung-Moldovenesc și bineînțeles din județul Vaslui (Solești, Văleni, Huși etc.). La fel ca tot ce se va desfășura pe scenele Festivalului și această manifestare este organizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, director Lucian Onciu, cu o implicare permanentă.

Dan Ravaru

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version