Est News

Mașini de epocă la Vaslui

O paradă de automobile de epocă a fost organizată sâmbătă de filiala Vaslui a Clubului Retromobil România. Evenimentul, în premieră în Vaslui, a reunit 20 de mașini, cea mai veche fiind fabricată în anul 1952.

“În Vaslui, activitatea clubului nostru este la început, dar sperăm să adunăm în rândurile noastre din ce în ce mai mulți iubitori ai automobilelor de epocă, care sunt adevărate bijuterii ce trebuie păstrate și îngrijite. Este păcat că ne-am obișnuit să nu mai punem preț pe calitate și să aruncăm cu prea multă ușurință lucruri valoroase, în esență”, a declarat Radu Gorea, reprezentantul județean al Retromobil Club România.

Acțiuni similare au avut loc în alte 23 de orașe din țară, la evenimentul organizat de Retromobil Club România anunțându-și prezența peste 450 de vehicule de epocă. (Roxana NĂSTASĂ)

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version