Est News

Accident de muncă la fabrica de ulei din Bârlad

Accident la fabrica de ulei „Mândra” SA Bârlad: un angajat al societății a căzut, duminică, de pe acoperișul unei clădiri din curtea fabricii. Este vorba de Mircea Panainte, în vârstă de 43 de ani, care a fost transportat cu Ambulanța la Spitalul de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad, unde medicii l-au diagnosticat – potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului – cu fractură de coloană lombară, fractură de calcaneu bilaterală și tasare de coloană dorsală.

Sesizați în legătură cu acest accident, reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Vaslui au întreprins, în cursul zilei de ieri, o anchetă pe linie de protecție a muncii.

În ciuda informațiilor furnizate de reprezentanții spitalului în legătură cu starea de sănătate a muncitorului, Gheorghe Chirvase, inspectorul-șef al ITM, știa cu totul altceva: „Nouă ni s-a comunicat de la spital că Mircea Panainte a suferit doar o luxație la picior și că mâine (adică astăzi – n.r.) va fi externat. Oricum, ancheta este în desfășurare. Încadrarea de accident de muncă se dă doar în situația în care perioada de spitalizare este de cel puțin trei zile, așa că o să așteptăm scrisoarea medicală”.

Nu este primul accident de muncă petrecut la SC Mândra SA. Anul trecut, un bărbat a suferit arsuri produse de un acid.

Am încercat să obținem un punct de vedere de la Liviu Hrimiuc, directorul Mândra SA, în legătură cu acest caz, dar acesta nu a fost de găsit. (A.A.)

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version