Miniștrii de Finanțe din Uniunea Europeană au încheiat marți un acord privind combaterea evaziunii fiscale care va aduce, din 2017, standardele blocului comunitar la nivelul reglementărilor mondiale, iar Austria a obținut un an în plus pentru crearea unui sistem de schimb de date cu băncile.
Acordul extinde o lege actuală, cunoscută ca Directiva pentru Cooperare Administrativă, potrivit căreia statele membre fac schimb de informații referitoare la veniturile obținute la locul de muncă, indemnizațiile directorilor, asigurările de viață, pensii și proprietăți, care acoperă toate formele de venituri financiare, inclusiv dividende și dobânzi, relatează MarketWatch.
Odată intrată în vigoare, legea va aduce Uniunea Europeană la nivelul unui standard convenit de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), care prevede schimbul automat de informații între țări și jurisdicții, astfel ca identificarea celor care eludează fiscul prin mutarea banilor în străinătate să fie mai ușoară.
Regulile OCDE vor intra în vigoare în 2017, cu toate că unele țări, între care Elveția, au anunțat că nu vor începe schimbul de date până în 2018.
Noua lege din UE are rolul să asigure că țările membre fac schimb de informații între ele la nivelul la care s-au angajat să o facă cu Statele Unite, în cadrul Foreign Account Tax Compliance Act.
Toate statele membre UE au fost de acord cu necesitatea de adoptare a noii legi pentru combaterea evaziunii fiscale, dar momentul aplicării acesteia a fost un subiect sensibil, Austria și Luxembourg solicitând mai mult timp.
Ministrul luxembourghez de Finanțe Pierre Gramegna a declarat marți că țara sa este pregătită să înceapă schimbul de informații din 2017. Omologul său austriac Hans-Jorg Schelling a oferit un compromis și anume acceptarea termenului 2017, cu condiția unui an suplimentar pentru construirea infrastructurii tehnice necesare schimbului de date între bănci cu administrațiile fiscale.
Comisia Europeană estimează că evaziunea fiscală și fraudele costă statele membre circa 1.000 de miliarde de euro pe an, în condițiile în care multe guverne sunt nevoite să reducă cheltuielile.
La un summit din luna martie, Austria și Luxembourg au acceptat o lege în UE referitoare la schimbul automat de informații privind conturile de economii, după ce autoritățile comunitare au promis să preseze Elveția și alte patru țări în care există legi stricte în domeniul secretului bancar să semneze un acord similar până la sfârșitul anului2014.
Sursa: mediafax.ro