Nemulțumirile abonaților E.ON din județ cu privire la neprimirea la timp a facturilor sunt în continuare destul de mari. Firma cu care E.ON Moldova a încheiat contract pentru curierat, după ce a fost reziliat cel cu Poșta Română, nu și-a îmbunătățit serviciile. Oamenii din mediul rural sunt nevoiți să-și consume nervii și banii pentru a veni la Bârlad să obțină facturile la gaz și energie electrică pe care nu le-au mai primit acasă. Cozile sunt în continuare destul de mari și timpul de așteptare pe măsură, în ciuda reclamațiilor făcute de populație inclusiv la OPC.
Mihaela NICULESCU
De câteva săptămâni, în incinta E.ON, cu greu îți faci loc. Cozile sunt îngroșate tocmai de către clienții care nu-și primesc facturile la energie electrică și gaz și care se tem că riscă să rămână fără utilități pentru că nu le pot plăti la timp, nu din vina lor. Persoanele care vin să-și plătească în mod curent facturile sunt puse în situația de a sta la coadă câteva ore în șir. Cei mai tineri plătesc la bancă, însă pentru cei aflați la vârsta senectuții minunile tehnicii sunt necunoscute, așa că fie că vor sau nu, aleg metoda clasică de plată și stau la rând.
„Cum este cu putință ca și pentru așa ceva să fim puși pe drumuri? Am fost nevoit ieri să vin de două ori de la țară, din Popeni, pentru că mi-au mai trebuit niște acte pentru reînnoirea contractului la energia electrică. Am luat coada de la început”, a declarat Mihai D.
Nici bârlădenii nu au fost ocoliți de efectele deciziei E.ON de a încheia contract cu o firmă incompetentă, cu personal insuficient.
„Este a doua lună când primesc cu întârziere facturile, în august n-am primit-o. Dacă rămân fără gaz și lumină, cui îi pasă? S-au bucurat la câțiva lei domnii de la E.ON. Poșta era prea scumpă? Oare nu se dorește desființarea ei?”, a declarat Ovidiu V., un cetățean care și-a petrecut ieri două ore la coadă.
Cetățenii din Pungești, de exemplu, nu au primit deloc facturile de când noua firmă se ocupă de distribuirea lor. Zilele trecute, angajații firmei respective au venit în centrul satului și au distribuit facturile doar cetățenilor aflați în trecere.
Compania E.ON nu este străină de această situație neplăcută. A dorit realizarea unor economii încheind contract cu o societate care are doar 860 de angajați în toată țara și care practică niște comisioane mai mici decât cele ale Poștei Române, dar care s-a dovedit ineficientă în cele două luni de când distribuie facturile.
Contactată de reporterii Est News, conducerea E.ON a transmis un comunicat prin purtătorul său de cuvânt, Corneliu Zaiț, prin care se dorește liniștirea clienților afectați, cu asigurarea că se vor face toate eforturile pentru „corectarea disfuncționalităților apărute, astfel ca procesul de distribuire a facturilor să se deruleze în parametri optimi”.
Pentru că nu putea să-și recunoască vina de a fi încheiat contract cu o societate mult mai slabă decât Poșta Română, conducerea E.ON dă vina pe adresele clienților, în special ale celor care locuiesc în mediul rural, adrese care conțin doar localitatea, fără referiri la nume de stradă sau număr de imobil. Nu putem să nu ne întrebăm, însă, cum se face că lucrătorii Poștei Române s-au descurcat foarte bine cu aceleași adrese?
Reprezentanții companiei E.ON au mai spus că vor prelungi termenul pentru achitarea facturilor distribuite în luna august, nu se vor percepe penalități sau majorări de întârziere pentru aceste facturi și că procesul de preavizare pentru plată va fi decalat.
Cum în România o economie de doi lei la buget face mai mult decât profesionalismul instituțiilor cu care se colaborează, nu e de mirare că astfel de derapaje de la normalitate au loc și vor mai avea loc și pe viitor. Trist este că tot pe cetățeanul cinstit cade păcatul, cel care nici n-avea altceva pe cap decât să-și consume nervii la coadă la ghișeele E.ON dar și banii pe transportul dus-întors dacă locuiește în mediul rural.