Est News

Boboci cu vodcă la gură

Fum de țigară, băutură, răcnete, smuceli, dezmăț. Copii abia trecuți de pragul adolescenței, cu sticle de tărie la gură, cu țigări aprinse în mână din care trag cu nesaț, în timp ce conversațiile, pe fondul bubuiturilor din boxe, au aparența crizelor de nebunie. Aceasta este doar o mică parte din tabloul pe care l-am întâlnit vineri seară, la Centrul de Afaceri „Tutova”, acolo unde Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad a organizat Balul bobocilor. Pentru toți liceenii acesta este cea mai așteptată distracție colectivă de peste an. La origine, Balul bobocilor este momentul în care, cu mic, cu mare, elevii și profesorii se întâlnesc într-o atmosferă destinsă pentru a le ura bun-venit celor care tocmai au trecut pragul liceului. În realitate, pentru cei mai mulți liceeni, Balul bobocilor a devenit prilej de beție cruntă, în care chiar și profesorii rămân indiferenți în fața unui copil de 15 ani care nu înțelege altfel distracția decât cu sticla de vodcă la gură.

Simona MIHĂILĂ

Roxana CUCU

De când balurile bobocilor nu se mai desfășoară în incinta liceelor, lucrurile au luat-o pe un drum care elimină complet semnificația unui moment unic în viață. De la petrecerile modeste și liniștite organizate cu emoție de elevi împreună cu profesorii, balurile bobocilor s-au transformat în petreceri cu DJ, artiști aflați în topuri, fotografi și cameramani, torturi și sponsori ce le oferă premii sau servicii. Asemănătoare a fost și situația de vineri seara, unde fotografi și cameramani imortalizau momente ale evenimentului susținut de nici mai mulți, nici mai puțini de 31 de sponsori locali.

Cu toate acestea, nu organizarea a fost aspectul în care liceeniii s-au întrecut pe ei înșiși, ci la rezistența în fața alcoolului și a fumului de țigară, reușind, astfel să ridice sărbătoarea bobocilor la rang de bodegă ordinară. Drept urmare, la tejgheaua barului din incinta Centrului de Afaceri „Tutova” se formase coadă cu mult înainte de deschiderea oficială a evenimentului.

Bineînțeles, firma care a avut dreptul de a comercializa aici „vitalele” licori bahice a profitat din plin, barul fiind singurul loc spre care au luat calea banii din buzunarele adolescenților prezenți la bal. Pentru a nu exista dubii sau neînțelegeri, prețurile băuturilor erau vizibil afișate deasupra tejghelei: whisky (12lei/50 ml), vodcă (12 lei/50ml), rom (10lei/50ml), cremă de whisky (15 lei/50ml), gin tonic (13 lei/ 330ml), vin (32 lei/sticlă), șampanie (40 lei/sticlă). Energizantele au fost și ele nelipsite, cu prețuri cuprinse între 7 și 12 lei, în ofertă fiind prezente și shot-urile (șapte lei). Cel mai ”mic” preț l-a avut apa plată și sucul la doză – cinci lei, iar prețul unei sticle de suc de 500 ml a variat între 7 și 8 lei. La ceva timp după ce reporterii noștri au fotografiat etichetele cu prețurile, acestea au fost scoase.

Nici prezența dascălilor și nici prețurile exorbitante nu i-au ținut pe adolescenți departe de alcool. Cei care nu și-au permis o tărie de la bar, au venit pregătiți de acasă.

Tinerii au mai uitat de sticle, pahare și țigări doar pe parcursul desfășurării concursului ”Miss Boboc”. Excepție a făcut unul dintre cei invitați să întrețină atmosfera, membru al unei formații liceene de rap, care a intrat în scenă cu sticla de bere în mână. Ca un adevărat șmecher…

Nici fetele nu au simțit nevoia de a-și etala frumusețea, talentul și istețimea pe scenă, așa încât doar șase dintre toate bobocițele de la „Eminescu” au râvnit la titlul de miss. Câștigătoare a fost desemnată Bianca Maria Moraru.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version